|
11
februarie
2010, 01:37
|
|
|
Swedish Rally 2010 - seara ziaristilor
Asa cum sta bine unor constructori implicati in campionatul mondial de raliuri, miercuri seara Ford si Citroen au invitat reprezentantii presei la o intalnirea informala. Cum domnii ziaristi gusta pe deplin astfel de serate, distanta dintre ele de doar 90 minute s-a dovedit insuficienta, mai ales ca Ford a organizat evenimentul la dealer-ul din Karlstad, iar Citroen la Scandic City Hotel. Ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca erau in competitie 5 sau 6 constructori ca si in urma cu cativa ani.
Oricum, principala grije a celor prezenti, in afara obisnuitelor declaratii de genul “vom lupta si vom invinge” sau “avem adversari valorosi” , a fost ce se intampla cu WRC sub presedintia lui Jean Todt. Are sanse francezul sa relanseze un campionat aflat in deriva si care se degradeaza odata cu trecerea timpului ? Deocamdata, Todt este de prea putin timp in functie pentru a avea timp sa schimbe cate ceva. Pentru moment s-a schimbat numai modul de punctaj. Si gurile rele au si inceput sa spuna ca de fapt il intereseaza, ca si pe predecesorul sau, numai Formula 1.
Vedeta de la reuniunea Ford a fost fara indoiala Marcus Gronholm, care s-a grabit sa precizeze ca Suedia este singurul raliu pe care intentioneaza sa-l faca in 2010. In comparatie cu inaltul finlandez, Mikko Hirvonen parea un student, iar Jari Matti Latvala nici mai mult, nici mai putin decat un elev. In acelasi timp, Malcolm Wilson, managerul lui Ford, a spus ca s-ar multumi in Suedia cu un podium ocupat de pilotii finlandezi… Totodata, ca urmare a declaratilor facute, a devenit clar ca Latvala trebuie sa respecte un contract de pilot secund foarte precis, si a marturisit ca este obligat la un loc pe podium in fiecare etapa din acest sezon.
Spre deosebire de precizia anglo-saxona, intalnirea de la Citroen a fost un dezastru organizatoric. In ciuda eforturilor lui Marie Pierre Rossi, sef media al echipelor franceze, sosirea lui Kimi Raikkonen a declansat agitatia si un confrate francez de la Nice Matin remarca ca: “sase titluri de raliuri nu valoreaza cat unul de F1”. Din pacate a-si spune, pentru ca Sebastien Loeb are astfel o problema in plus, de data aceasta chiar in curtea proprie. In forfota creata, declaratiile pilotilor sau a lui Olivier Quesnel nu au mai contat. Chiar daca nici nu a inceput bine competitia, speculatiile cu privire la viitorul lui Loeb sunt in prima…linie. Francezul a spus nu odata ca nu agreaza noua formula world rally car si apropiatii sai sustin ca se va retrage la capatul acestui sezon. Dupa ce va castiga al 7-lea trofeu si va egala recordul lui Michael Schumacher din F1.
Dar chiar si cu Loeb si Hirvonen in competitie, toata lumea fiind de acord ca lupta pentru titlul mondial se va da tot intre ei, WRC-ului ii lipsesc in continuare pilotii de caracter. Gen Gronholm, Sainz sau Makinen. Comparind atitudinea din trecut si chiar prezent ale unui Marcus Gronholm cu ale lui Sebastien Loeb, nu poti decat sa regreti timpurile trecute.
Radu Roman pentru autorally Karlstad 11.02.2010 foto: pilotii 2010 la lansarea WRC de la Paris
|