|
18
februarie
2010, 12:00
|
|
|
Din istoria sportului auto - Lancia 037 RALLY
IDEEA S-A DOVEDIT A FI BENEFICĂ
În ultimul sfert al veacului trecut, Grupul FIAT a fost unul dintre fervenţii susţinători ai sportului auto. În mod aproape exclusivist, al raliurilor. Când ultimele sale “piese de rezistenţă” au ieşit din scenă, italienii s-au văzut obligaţi să inventeze ceva care să-i readucă în fruntea ierarhiei mondiale a valorilor.
 MIZA E URIAŞĂ
Desemnată să rezolve cazul a fost Lancia. O firmă cu un trecut glorios, construit cu ajutorul unor automobile ieşite din comun. Omul care a dirijat ,,opera" italiană a fost celebrul Cesare Fiorio, directorul sportiv al Grupului. Sarcina sa era să creeze o maşină învingătoare, o campioană mondială conform noilor prescripţii ale FIA, ce desfiinţase vechile clase, instituind ceea ce avea sa devină faimoasa Grupa B.
Lupta nu era uşoară. Timpurile erau dure. Fiecare epocă are propria sa formă de exprimare. Propria sa reţetă a succesului. Atunci exista Audi şi conceptul tracţiunii integrale, pe care îl promova cu un succes uluitor. Dar Fiorio avea altă părere. El avea o singură obesesie: propulsia. Sau, altfel spus, roţi motoare în spate. Cu aşa ceva voia să pună în dificultate fizica raliurilor. Psihozei tracţiunii integrale el îi opunea o soluţie convenţională. Cu atât mai mult cu cât Fiat-ul 131 Abarth şi Lancia Stratos aparţineau aceleaiaşi catagorii. Şi ce reuşite extraordinare au avut!
 ATUURILE MAJORE
Dar nu era timp pentru presupuneri. Pentru a grăbi apariţia urmaşului glorioaselor referinţe cărora li s-au oprit definitiv motoarele, inginerii de la Lancia au optat pentru celula centrală a caroseriei modelului de serie intitulat “Monte Carlo”, pe care au uşurat-o de tot ce era inutil. Şi pe care au ranforsat-o cu tot ce era imperios necesar. După soluţia clasică a maşinilor de curse, motorul a fost amplasat central, în spate, iar suspensia se inspira flagrant din aceeaşi formulă îndelung probată, a patrulaterului deformabil. Aşa erau vremurile. Suspensia, cu o dezbatere însemnată, avea posibilităţi multiple de reglare rapidă. Designul i-a fost încredinţat lui Pininfarina, care i-a imprimat un stil ce crea o puternică impresie de agresivitate. Motorul din dotare era unul plin de caracter. Un motor fabulos, ce servise strălucit pe gloriosul Fiat 131 Abarth. Dar polul de atracţie îl consituia faimosul compresor volumetric, sub dopajul căruia puterea depăsea uşor 300 CP. Însă compresorul nu privilegia atât puterea, cât cuplul. Tot compresorul favoriza şi o elasticitate surprinzătoare, ce permitea acceleraţii de o promptitudine stupefiantă. Puterea se transmitea cu eleganţă roţilor, ce o “puneau” instantaneu la sol, realizând prestaţii demne de tot respectul: în 4,9 sec. atingea 100 km/h, pentru ca în următoarele 6,1 (tot secunde), să atingă viteza maximă de 170 km/h. În doar 300 m.!
CARTEA CÂŞTIGĂTOARE
Maşina, în configuraţia “street version”, este prezentată lumii întregi în ziua de 2 mai 1982, cu ocazia salonului auto de la Torino. Iar culoare nu putea fi decât atât de italiana “rosso corso”. Debutul competiţional va avea loc peste numai câteva zile, la Turul Corsicii. O întrecere pe asfalt. De ce pe asfalt? Foarte simplu: fiindcă avea caracteristici ce o făceau virtuoasă pe astfel de suprafeţe, şi total alergică la aderenţă precară. Eternul Markku Alen o va conduce pe un promiţător loc 9, în timp ce speranţa italiană, Attilio Bettega, un pilot care mai mereu forţa aiurea, a suferit un accident ce a pus în discuţie soliditatea contrucţiei. Sezonul se va sfârşi cu o performanţă şi mai laudabilă a aceluiaşi Alen, în temutul RAC Rally: locul patru. 
În chiar debutul campionatului următor, în cel mai invidiat şi dorit raliu, cel de la Monte Carlo, “037 Rally” realizează o dublă senzaţională, în ordinea Röhrl, noul recrut, şi Alen. Lancia începea să-şi scrie istoria.
Fiorio avusese o inspiraţie divină aducându-l pe neamţ în echipă. Cei doi mari piloţi au mai făcut câteva curse de excepţie, atât pe asfalt, în Corsica şi la San Remo, unde a învins Alen, cât şi pe macadamul Greciei şi al Noii Zeelande, unde Röhrl a făcut diferenţa. Titlul suprem obţinut de firmă în acel an a validat intuiţia şi rezultatele muncii celor de la Lancia.
Sezonul din 1984 se va face fără german, chemat “sub drapel”, la Audi. Şi nu va mai fi tot atât de strălucitor. Desigur, nu datorită absenţei marelui Walter. O singură victorie, a lui Alen, tot în Corsica, desigur, şi o cursă antologică în praful raliului lusitan, când doar şapte infime secunde l-au desparţit pe finlandez de compatriotul său, Mikkola, au fost singurele performanţe demne de subliniat. Viaţa devenise tot mai grea.
UN SFÂRŞIT INGRAT
Dar Lancia dovedise că propulsia nu era un simplu clişeu. “037 Rally” şi-a trăit cele mai frumoase clipe pe asfaltul insulei frumuseţii. Acolo a atins apogeul performanţelor sale, dar tot acolo va primi şi loviturile devastatoare ale destinului: accidentele lui Bettega. A doua oară, îngerul său păzitor nu a mai răspuns prezent la contactul violent al “protejatului” său cu decorul, şi Attilio a devenit istorie. Era 2 mai 1985.
Dar maşinile de curse se demodau rapid în acei ani de splendide provocări tehnice. Pentru modelul utilizat de Lancia se făcuse deja prea târziu. Nu era de ajuns că exista teribila “armă absolută” numită “Quattro”, îşi mai făcuse apariţia pe teatrele de operaţiuni încă un jucător cu veleităţi afişate încă din start : Peugeot 205 16T. “Bomba” pe roţi. O integrală şi mai tare. Care i-a blocat echipei torineze accesul la supremaţie chiar şi pe terenurile “de casă”. Pentru “037 Rally” începuse o perioadă sumbră. Se anunţa momentul schimbării. Devenise insuficient ca o pretendentă la titlu să fie doar vioaie şi maniabilă. Lui “205 T16” nu i se putea răspunde decât cu o maşină asemănătoare, şi strategia casei din Torino s-a orientat spre altă Lancia: “Delta S4”.
Pendula istoriei se va opri pentru “037”, după un alt...2 mai, cel din 1986. La fel de fatidic ca şi cel din anul precedent. Acum, prin dispariţiile lui Toivonen şi Cresto (la volanul unei Lancia, dar S4), se semnase însăşi sfârşitul Grupei B. Maşina e retrasă şi expediată direct la muzeu. Îşi merita locul printre nemuritori, fiindcă îşi probase cu succes virtuozitatea. Avea tot dreptul să se bucure de statutul de star mondial.
În campionatul mondial al raliurilor, Lancia 037 Rally a fost văzută între 1982 şi 1986. Timp în care a reuşit un titlu pentru constructori şi şase victorii de etapă: trei în contul lui Markku Alen şi tot atâtea în cel al lui Walter Röhrl.
Nicolae Cosmescu
EXPLICATII FOTO:
1-Propulsia, asociată cu motorul dispus central, în spate, era ideea la care ţinea Cesare Fiorio
2-Walter Röhrl, în marşul său victorios spre Monte Carlo
3-1983. Marea echipă, într-un moment de respiro pentru sportivi. Nu şi pentru mecanici.
|
| |
|
|
| |
|
