AutoRally.ro AutoRally.ro
Raliul Moldovei, 25 - 26 Mai 2012

 
CLASAMENTE
Arhiva stiri Galerie foto Calendar Rezultate Clasamente


03 noiembrie 2011, 20:38
Facebook Twitter Digg RSS

Titi Aur pune capat unei cariere stralucite

• Multiplul campion national a decis sa puna punct activitatii competitionale
• Titi Aur se va concentra, 100 %, pe activitatea din cadrul Scolii de Conducere Defensiva



La finalul primei zile de la Raliul Iasului, care s-a încheiat cu o superspeciala, cel mai titrat pilot român postbelic, Titi Aur, încerca sa îşi explice, într-un fel sau altul, motivele pentru care pe speciale pierde timp preţios, dar nu are probleme la superspeciale sau probele de îndemânare. „Se intampla ceva cu mine. La chestiile astea de indemanare, cum ar fi o superspeciala, nu am probleme. Dar, pe probele speciale, unde vitezele sunt mari, sunt viraje unde ori franez, ori nu calc acceleratia la fund. Parca este cineva in spatele meu, care nu ma lasa sa fortez. Nu mai am sange in instalatie sa merg la limita, atunci cand sunt viraje periculoase. Stiu ce se intampla cu mine, dar nu pot sa depasesc acest moment. Aici nu mai este vorba de dictare sau altceva, ci doar de instinctul de conservare”, a spus Titi Aur, care, totuşi, la 48 de ani (ii va implini pe 25 decembrie), era unul dintre protagoniştii raliurilor din România, „bifând”, în acest sezon, şi un podium, la Arad.
Acum, ca sezonul s-a terminat, în mod sigur Titi a luat buletinul, l-a studiat atent, şi a decis ca, în acest moment, retragerea cu fruntea sus din activitatea competitionala, este cel mai intelept lucru pe care l-ar putea face. O asemenea cariera, cu 8 titluri naţionale la raliuri (record pentru România), 2 titluri la coasta şi un „argint” absolut în Campionatul Balcanic nu se putea termina decat frumos, la capatul unui sezon în care Titi le-a ridicat pulsul spectatorilor pe probele speciale.
„Am decis sa ma opresc din activitatea competitionala pentru a ma concentra 100% pe activitatea din cadrul Scolii de Conducere Defensiva. Activitatea didactica a crescut în complexitate si volum iar dezvoltarea scolii va continua printre altele si cu constructia unui autodrom specializat. Asa stând lucrurile, simt ca nu mai pot sa ma implic si în activitatea competitionala. În special în ultimul an nu am fost multumit de cum am reusit sa abordez campionatul de raliuri si decât sa nu fac nimic bine am decis sa ma ocup de business”, si-a motivat decizia Titi Aur, care a continuat: ”Am discutat cu sponsorii care au fost alături de mine în ultimele două sezoane și o parte dintre aceștia sunt și vor rămâne partenerii mei de imagine la Școala de Conducere Defensivă.
Îmi pare rău că mă opresc din proiectul în care am fost implicat alături de colegul și prietenul meu Karoly Borbely, un partener devotat și un copilot profesionist. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut în acești doi ani și îi urez să aibă parte de satisfacții în activitatea competițională viitoare. 
„Daca voi avea timp si se va ivi ocazia, probabil ca voi reveni la volan într-o etapa de viteza în coasta, cum este cea de la Sinaia sau în competitii de gen Rally Show, cum este cel de la Sibiu”.
Impresionantul palmares al campionului barladean aici


Dan Craciun
Echipa Autorally

 
 
Clasament general

1. V.Porcisteanu 60.0
2. C.Spitzmuller 51.0
3. D.Girtofan 39.0
4. F.Delecour 35.0
5. G.Szabo 30.0

Clasament echipe

1. BCR Leasing 196.0
2. ESD Rally Team 153.0
3. Napoca Rally Academy 141.0
4. Jack Daniel's R.T. 113.0
5. SRC Rally Team 62.0

Clasament juniori

1. R.Tomita 58.0
2. S.Tempestini 43.0
3. O.Tirnovean 37.0
4. F.Tincescu 30.0
5. R.Badiu 30.0

Clasa 2

1. C.Spitzmuller 51.0
2. V.Porcisteanu 50.0
3. D.Girtofan 39.0
4. G.Szabo 30.0
5. M.Tempestini 25.0

Clasa 3

1. L.Preda 48.0
2. E.Keleti 43.0
3. R.Tomita 38.0
4. V.Porcisteanu 25.0
5. F.Delecour 25.0

Clasa 5

1. A.Filip 65.0
2. S.Barbu 43.0
3. G.Grigorescu 30.0
4. C.Enache 15.0
5. C.Toader 12.0

Clasa 6

1. A.Dragan 39.0
2. E.Stratieva 27.0
3. V.Cosma 25.0
4. N.Bereczki 25.0
5. V.Stoica 18.0

Clasa 9

1. B.Barbu 58.0
2. B.Nastase 43.0
3. A.Grigore 35.0
4. C.Szabo 34.0
5. R.Badiu 24.0

Clasa 11

1. D.Ungur 68.0
2. S.Stanciu 45.0
3. C.Raducioiu 28.0
4. F.Crisan 27.0
5. G.Graef 15.0

Clasa 12

1. I.Zarug 20.0
2. C.Stratnic 12.0

clasamentele complete