"Numerele" lui Vali
Cu prilejul zilei sale de nastere, pe care o serbeaza azi si cu ocazia careia ii uram un calduros “La multi ani!”, m-am gandit sa aruncam o privire retrospectiva asupra sezonului lui Vali Porcisteanu, din punct de vedere statistic.
Dupa o campanie foarte reusita in 2010, cand devenea vicecampion, Porcisteanu a reusit un sezon aproape perfect, stricat doar de un incident stupid la Sibiu si doua mici probleme, care l-au privat de prezenta pe podiumul etapelor de la Targu Mures si Iasi. A dovedit maturitate in abordarea curselor, dar, fara indoiala a aratat viteza unui campion si a devenit, la capatul ultimei etape, cel mai tanar campion national din 1964 si pana in prezent – la 28 de ani si 288 de zile. De altfel, Vali este singurul care reuseste aceasta performanta inainte de 30 de ani, cel mai aproape fiind Jarkko Miettinen, in 2008, la 30 de ani si 82 de zile, iar pitesteanul are posibilitatea sa-si adjudece inca un titlu, in 2012, inaintea acestui prag.
Desi rapit de victoria de la Sibiu, Vali a reusit un sir impresionant de succese, 4 din 8 curse alergate, adica un procent de 50%. Daca excludem din calcul victoriile de proba ale lui Szabo de la Sibiu, unde maghiarul a fost exclus, rezulta ca Vali Porcisteanu si Bogdan Marisca au fiecare cate 18 victorii de proba, insa cele ale lui “Vallino” au cantarit mai greu, fiind transformate in 4 victorii, fata de una a vicecampionului. De fiecare data cand a urcat pe podium in 2011, Porcisteanu a facut-o pe cea mai inalta treapta, ajungand la un total de 13 in cariera, in timp ce victoriile ajung la totalul de 6. Din 2003, de cand a debutat in raliuri, Vali a strans 283 de puncte, cel mai mare, evident in 2011, cand totalul sau a insumat 127.
Anul in care a renuntat la cifra 25, inainte de a-si adjudeca titlul, ca in motociclism, a fost unul cu noroc pentru Vali, iar acum cifra zilei este 29, numarul aniversarilor la care a ajuns. Pitesteanul ne-a dezvaluit ca isi serbeaza ziua intr-un cerc restrans de prieteni si continua lucrarile specifice acestei perioade a anului, cele menite sa asigure linistea financiara in timpul sezonului viitor. Desigur, se gandeste ca oricare dintre rivalii sai la o masina R4, insa este prea devreme pentru a putea spune ceva. Ca de obicei, “ne vedem pe probe”, ne asigura Vali, care nu scapa nicio ocazie de antrenament, precum raliurile pe zapada din intersezon. Asadar, La Multi Ani Vali si petrecere frumoasa !
Adrian Diaconescu Echipa Autorally
|