Stiri din Raliuri
Rocada Ogier-Hirvonen? Surse din cadrul Citroen au dezvaluit o posibila mutare a lui Sebastien Ogier la Ford din sezonul viitor, cu Mikko Hirvonen urmand sa-i ia locul in echipa franceza. In ciuda unui sezon bun facut de Ogier si a sanselor realiste la titlu cu doua etape inainte de final, se pare ca situatia din sanul echipei Citroen a ajuns intr-un punct unde nu mai este loc de intors, iar francezul originar din Gap are toate sansele sa isi incheie colaborarea cu team-ul care l-a adus in WRC. Tensiunile din cadrul echipei au aparut in momentul in care boss-ul Olivier Quesnel s-a vazut cu doi piloti prioritari, fiind nevoit sa respecte doua contracte contradictorii, cel de-al doilea semnat pentru a-l pastra pe Ogier la Citroen. In cele din urma, Quesnel a luat partea pilotului care i-a adus sapte titluri mondiale, prin decizia din Rallye Deutschland, in urma careia mesajul a fost clar: pilotul prioritar este Loeb. Inaintea ultimelor doua runde, managementul echipei a subliniat din nou sustinerea lui Loeb in cursa pentru titlu. Ogier a evitat un raspuns transant in legatura cu sezonul 2012, insa nici nu a infirmat zvonurile. "Pentru moment sunt concentrat pe prezent, am un contract cu Citroen, iar mai multe pot spune doar ei" a spus el. De partea cealalta, Mikko Hirvonen a recunoscut deschis ca este in cautarea altor variante pentru sezonul viitor, chiar daca timpul petrecut la Ford a fost unul de calitate.
La Mini lipsesc investitiile Dezvoltarea in cazul Mini-ului Countryman WRC pare sa stagneze, in ciuda rezultatului excelent reusit de Dani Sordo in Rallye de France, unde a fost aproape de o victorie senzationala. Chiar daca Prodrive a realizat o masina foarte competitiva inca de la debut, care este capabila sa rivalizeze cu Citroen pe asfalt, se pare ca nu a evoluat prea mult de la prima cursa, iar rezultatele sunt oarecum disproportionale. Iar daca lucrurile stau asa, situatia nu poate evolua pozitiv pentru firma britanica, intotdeauna in sportul cu motor lipsa de teste ducand la o panta descendenta a rezultatelor. Motivul lipsei de investitii este implicarea BMW in DTM, care a redirectionat inspre campionatul german unele fonduri dedicate efortului WRC, conform unor surse din cadrul echipei. David Richards, directorul Prodrive a negat aceste supozitii, spunand ca lipsa de teste inseamna doar o utilizare chibzuita a resurselor, mai degraba decat o lipsa a acestora, fiind de parere ca uneori testele excesive pot insemna o risipa de bani, fara un castig substantial in performanta.
Adrian Diaconescu Echipa Autorally
|
| |
|
|
| |
|
|
 |
|
Clasament echipe
| 1. Citroen Total WR | 108 |
| 2. Ford World Rally | 96 |
| 3. M-Sport Ford Ral | 69 |
| 4. Qatar World Rall | 31 |
| 5. MINI WRC Team | 26 |
| 6. Citroen Junior W | 18 |
| 7. Adapta World Ral | 12 |
| 8. Brazil World Ral | 10 |
|
Clasamentele complete...
|