Swedish Rally 2012 – avancronica
Runda secunda a campionatului mondial, devenit acum “FIA World Rally Championship Powered by Nokia” incepe maine in Suedia, dupa o saptamana foarte agitata. Raliul Suediei 2012 a permanentizat experiementul de anul trecut si in prima zi probele speciale se vor derula in Norvegia, traseul intinzindu-se pe teritoriul celor doua tari. Nimic deosebit puteti spune, numai ca cele doua tari au reguli vamale, moneda si limba diferita. Parcul de service se va afla ca si in trecut pe aerodromul din Hagfors si toata lumea asteapta zapada mult promisa, care deocamdata exista, dar nu in cantitatile abundente anuntate.
Campionatul mondial a trecut prin momente dificile in ultima saptamana. FIA nu a reusit sa obtina contractul de promotor global cu Eurosport si a lasat fiecare etapa la voia intamplarii, mai ales in ce priveste aspectele legate de televiziune. Organizatorii suedezi au reusit sa obtina in ultimul moment contractul cu Motors TV. Apoi, am trait cu sufletul la gura episodul BMW Mini vs Prodrive, care s-a incheiat cu un fel de” pax britannica” in care ambele parti au de pierdut (parerea autorului), dar macar sportul castiga prezenta unei marci pe toata durata campionatului.
In Suedia s-au inscris 54 concurenti, din care 21 automobile world rally car. Intre timp Matthew Wilson si-a fracturat glezna stanga si va lipsi de la start. De aceasta data, al doilea pilot Mini va fi localnicul Patrik Sandell sustinut de Sweden Rally Team, o organizatie ce isi propune sa readuca titlul mondial al pilotilor in Suedia. Masina sa va fi vopsita in albastru si este interesant de urmarit evolutia lui Mini pe zapada, mai ales ca singura experienta a fost destul de recenta cu Vaclav Pech in Janner Rallye.
Ca de obicei, Suedia aduna la start foarte multi piloti de valoare neinscrisi in campionatul mondial. Michal Solowow va pilota un Fiesta WRC folosit de Francois Delecour la Monte Carlo, Jari Ketomaa masina lui Matthew Wilson din 2011, iar Mads Ostberg pe cea a lui Ken Block de anul trecut. La start se vor mai afla Peter van Merksteijn Junior (tatal fiind prezent la Monte Carlo) si pilotul de turisme Richard Goransson.
La SWRC lista de start arata mai “sanatoasa” decat la Monte Carlo. Au sosit Maciej Oleksowicz cu Fiesta S2000 si Yazeed Al Rahji cu Fiesta RRC, fiind pentru prima data cind un model cu motor de 1,6 turbo, dar restrictor de 30 mm, apare in campionatul mondial. Astfel, toti concurentii inscrisi in SWC sunt prezenti la start, Proton aducindu-l pe Alister McRae in locul lui Giandomenico Basso. Ultima aparitie a scotianului in Suedia dateaza din 2004. Organizatorii au hotarat sa invite doi piloti, unul suedez – Pontus Tideman si unul norvegian – Marius Aasen, tocmai pentru ca raliul se intinde pe teritoriul celor doua state vecine. Dintre pilotii neinscrisi in campionat, Sebastien Ogier va atrage din nou toata atentia, el fiind de aceasta data secondat de Andreas Mikkelsen. Din pacate, dupa ce proiectul ca Subaru sa revina macar in SWRC a cazut, Chris Atkinson va absenta de la start, la fel ca si Patrik Flodin, care pregateste sezonul IRC.
Campionul PCWRC isi incepe campania mondiala in Suedia. Hayden Paddon se va afla pentru prima oara in Suedia, va pilota pentru prima data o Skoda Fabia S2000, utilizata anul trecut de Brynildsen in Franta unde a ocupat locul secund si este la primul raliu cu noua echipa ASM Motorsport. Deci, neozelandezul are multe premiere la activ…
Inca odata pneurile vor juca un rol esential. Spre deosebire de Monte Carlo, DMack va echipa doua automobile WRC, Fordurile Fiesta ale lui Ketomaa si Brynildsen. Spre deosebire de Michelin, pneurile folosite sunt mai rigide, pentru a creste stabilitatea la viteze mari, iar protruzia cuielor a fost crescuta de la 6,5 mm ls 7 mm.
Maine, pardon astazi, va avea loc prima proba de calificare (qualifying stage) din sezonul 2012. Sper ca noua regula privind stabilirea ordinii de start pentru prima zi sa lamureasca lucrurile si sa nu le complice si mai mult, intr-o disciplina a sportului cu motor aflata intr-o serioasa degringolada…
Radu Roman Hagfors
|
| |
|
|
| |
|
|
 |
|
Clasament echipe
| 1. Citroen Total WR | 108 |
| 2. Ford World Rally | 96 |
| 3. M-Sport Ford Ral | 69 |
| 4. Qatar World Rall | 31 |
| 5. MINI WRC Team | 26 |
| 6. Citroen Junior W | 18 |
| 7. Adapta World Ral | 12 |
| 8. Brazil World Ral | 10 |
|
Clasamentele complete...
|