Memorialul Werner Hirschvogel

Resita, 30 iun. - 01 iul. 2018


  Suntem pe Facebook

O victorie specială pentru Cătălin Ghigea și Abarth 124

/ Data: 14 Iunie 2018 /

A treia etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop i-a adus a treia victorie lui Cătălin Cedric Ghigea, la categoria rezervată automobilelor istorice de competiție. Din mai multe puncte de vedere, a fost un succes special.

Traseul etapei, drumul de legătură dintre Livada Poștei (Brașov) și Poiana Brașov este unul dintre preferatele pilotului Cătălin  Cedric Ghigea, fiind unul complex, care îmbină viraje tehnice cu paliere de viteză, cu o suprafață de rulare impecabilă și cu mulți spectatori prezenți pentru a-și susține favoriții.

Totuși, ediția 2018 l-a prins pe Cătălin într-o postură nu tocmai fericită, din punct de vedere al materialului de concurs. Deși planurile stagionare implicau un alt automobil, scurgerea nemiloasa si rapida a timpului l-au determinat pe Ghigea să se reorienteze către un Fiat Abarth 124 CSA Rally. Și chiar dacă discutăm despre o mașină care a făcut istorie în perioada sa, diferențele de performanță, față de adversarii direcți din clasamentul dedicat vehiculelor istorice de competiție, păreau că dezavantajează simpatica mașinuță, botezată „Alexa”.

Cu atât mai mult la Brașov, unde tronsoanele de viteză și, în general, viteza medie mai mare comparativă cu alte trasee din campionat, păreau să scoată încă din start Abarth-ul din calculele pentru victorie. Însă micuța italiancă s-a descurcat excepțional pe tot parcursul weekend-ului, inclusiv în manșa de concurs de duminică, desfășurată pe ploaie torențială.

Așa se face că finalul competiției a găsit-o pe Alexa pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Brașov, fiind cea de-a doua victorie consecutivă pentru Fiat 124 Abarth CSA Rally în sezonul 2018. Cu un așa început, lupta pentru titlul stagionar deja nu mai pare o nucă prea tare pentru noul duo din București.

„Fiecare victorie mă bucură, dar asta parcă a avut ceva în plus. În primul rând sunt foarte fericit că pot să i-o dedic lui Camil Perian, fiind prima întrecere de după accidentul grav pe care prietenul meu l-a suferit la Teliu. Am rămas surprins de solidaritatea colegilor mei, toți concurenții purtând, într-un gest superb, numărul 217 (ce îi aparține lui Camil) pe mașinile lor de concurs la această etapă. De asemenea, mă înclin în fața spectatorilor care au afișat bannere pentru a-l încuraja. S-a dovedit încă o dată că suntem o mare familie de oameni deosebiți. În ceea ce privește evoluția mea de la Brașov, a fost una cu zâmbetul pe buze de la un capăt la altul. Alexa, Abarth-ul, s-a descurcat remarcabil, mai ales pe ploaie și chiar în lipsa evidentă a unei puteri mai mari. Din punct de vedere dinamic, mașina a excelat, iar mie începe să-mi placă din ce în ce mai mult pe trase ude. Nu vreau să închei fără ai felicita pe oficialii Federației Române de Automobilism Sportiv, care au avut de luat decizii grele, dată fiind evoluția situației, cu accidente și condiții meteo nefavorabile, dar care s-au descurcat remarcabil”, a declarat Cătălin Cedric Ghigea după etapa de la Brașov.

Partenerii lui Cătălin Cedric Ghigea în sezonul 2018 sunt Autoitalia, importator Abarth, YACCO, Foerch, Oldtimer Studio și publicația RacingWheels.

Comunicat de presă

Trofeul Total - Rezultate oficiale

/ Data: 11 Iunie 2018 /

  Rezultate oficiale

• Clasament CNVC - Etapa a III-a

Singing in the rain. Lucian Răduț a câștigat Trofeului TOTAL

/ Data: 10 Iunie 2018 /

Ploaia căzută duminică la Brașov în cantitați mari a afectat desfășurarea Trofeului TOTAL, startul fiind decalat iar manșa secundă de concurs anulată. Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evolution) a profitat cel mai bine de condițiile de aderență scăzută, parcurgând traseul în 2 minute și 40,597 secunde. Pilotul Rally Dream Team a câștigat detașat Trofeul TOTAL, fiind mai rapid cu peste 9 secunde decât cel de-al doilea clasat, Istvan Soos. Pilotând un Subaru Impreza de grupa N, Soos a fost mai rapid cu doar o zecime de secundă decât Costi Stratnic (Dacia STCC), cel care a terminat întrecerea pe ultima treaptă a podiumului.


                                                                          Lucian Răduț (Foto: Rally Cow)

A treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018 a dat al treilea învingător diferit. După ce Simone Tempestini și Andrei Dumitrescu au câștigat în primele două runde, victoria Trofeului TOTAL i-a revenit lui Lucian Răduț. Deși programul prevedea două manșe de concurs, ploaia torențială ce și-a făcut apariția duminică după-amiază la Brașov a dus la amânarea startului în manșa întâi cu mai multe zeci de minute, întreruperea cursei în mai multe rânduri din cauza ieșirilor în decor și, în final, anularea manșei secunde. În aceste condiții, clasamentul final a fost constituit pe baza rezultatelor de pe prima urcare de concurs.


                                                               Istvan Soos (Foto: Attila Szabo)

Sâmbătă nu a plouat deloc pe traseul de pe Drumul Poienii, recunoașterile și antrenamentele cronometrate desfășurându-se pe un asfalt complet uscat. Pilotând un monopost Tatuus, Andrei Dumitrescu a obținut cel mai bun timp al zilei, mai mic cu peste două secunde decât cel al lui Răduț, clasat al doilea. Nici duminică dimineața nu a apărut ploaia, însă totul s-a schimbat în pauza dinaintea manșelor de concurs. Ploaia căzută în cantități foarte mari a format șiroaie de apă pe traseu și a forțat organizatorii să amâne startul din motive de siguranță. După ce ploaia s-a mai temperat, s-a pornit în concurs însă incidentele de cursă au dus la oprirea ei de mai multe ori. Pilotând o mașină cu tracțiune intergrală de grupa H, Lucian Răduț a obținut un timp mult mai bun decât urmăritorii săi, câștigând Trofeul TOTAL. Având în vedere că Dumitrescu a încheiat doar cu al 16-lea rezultat, Răduț este și nou lider al clasamentului general CNVC. 

"În manșa de concurs am mers strict la rezultat. Mie îmi place foarte mult în condiții de aderență scăzută și îmi place foarte mult Poiana. Chiar dacă ploaia nu este bună pentru spectatori și pentru spectacol în general, sunt de părere că un pilot trebuie să știe să meargă în toate condițiile. Iar ploaia mai omogenizează puterile și mașinile. În rest, campionatul este încă la început." a declarat Lucian Răduț.


                                                                        Costi Stratnic (Foto: Rally Cow)

Marea surpriză a podiumului a fost Istvan Soos. Pilotul brașovean nu reușise încă, în 2018, să câștige grupa N dar iată că aici a izbutit. Și mai mult decât atât, Soos s-a clasat al doilea în clasamentul OPEN. După ce în primele două etape încheiase pe a patra poziție, Costi Stratnic a urcat pe podiumul Trofeului TOTAL, câștigând și categoria mașinilor cu tracțiune spate. Un alt rezultat de excepție este locul 4 obținut de Andrei Șerban, cu o Skoda Fabia cu tracțiune față. Lui Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge) i-a revenit a cincea poziție a clasamentului general, fiind urmat de Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer EVO X) și de cel mai rapid pilot al grupei A, George Crețu (Mitsubishi Lancer EVO VIII).

Călin Făgădar (Mitsubishi Lancer Evolution) s-a clasat al optulea, în fața unui alt reprezentant al categoriei 2 Roți Motrice - tracțiune față, Riccardo Tarabelli (Renault Clio) și a celui mai rapid diesel, Dragoș Savloschi (BMW 330CD). După cum era de așteptat, Cătălin Cedric Ghigea (Fiat 124 CSA Abarth Rally) a învins în categoria autovehiculelor istorice.

Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop se va desfășura la Reșița, în perioada 30 iunie - 1 iulie 2018.

Total și Service Auto Serus au fost parteneri oficiali ai evenimentului iar Kaufland România partener principal. Trofeul TOTAL a fost susţinut de partenerii: Omniasig, Comprest, Zizin - Ape Minerale Naturale, Pro-X, Konvekta şi Hotel Aro Palace. Partener tehnic: Cyclon Motorsport.

Trofeul TOTAL a fost organizat de Auto Blic împreună cu Primăria şi Consiliul Local Braşov, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov, al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi al Regiei Autonome de Transport Braşov.

Parteneri media: Rock FM, Zile şi Nopţi, NewsBV.ro, Autorally.ro

Dan Terea
Echipa Autorally

Trofeul TOTAL - Concurs întrerupt după ce un concurent a lovit o mașină de pe margine

/ Data: 10 Iunie 2018 /

Prima manșă de concurs din cadrul Trofeului TOTAL, desfășurat în acest weekend la Brașov, a fost întreruptă în urma unei ieșiri în decor în care au fost implicați și spectatori. În condiții de ploaie, un concurent a părăsit traseul, lovind o mașină parcată pe un drum ce se intersectează cu Calea Poienii. Atât pilotul cât și două femei aflate în mașina de pe margine au suferit contuzii, fiind preluați de ambulanță și duși la spital pentru investigații.


                                                                     Foto: Ioan Neamti (Facebook)

În 9 și 10 iunie a fost programat la Brașov Trofeul TOTAL, cea de-a treia etapă a campionatului Național de Viteză în Coasta Dunlop 2018. Traseul etapei a fost constituit din 5 km de pe Calea Poienii,  drumul care urcă din Brașov spre Poiana Brașov. Startul primei manșe de concurs a fost amânat pentru mai multe zeci de minute din cauza ploii torențiale. Condițiile meteorologice au afectat aderența, Teodor Găină pierzând controlul mașinii sale de concurs (Renault Clio). 


                                                                     Foto: Ioan Neamti (Facebook)

Pe un viraj de dreapta, concurentul a mers drept, ieșind în decor și lovind mașina unor spectatori, parcată în afara traseului, pe strada Cibinului. În mașina de pe margine se aflau trei spectatori, un bărbat și două femei. Ambele femei au suferit contuzii și au fost preluate de ambulanță pentru investigații. Starea lor era stabilă și nu prezentau fracturi. Nici Teodor Găină nu prezenta afecțiuni grave sau fracturi dar pentru siguranță a fost și el transportat la spital pentru investigații.

Dan Terea
Echipa Autorally

Trofeul TOTAL - Ultima mansa de antrenamente anulata

/ Data: 09 Iunie 2018 /

Iesirea violenta in decor a lui Cosmin Gruba a dus la anularea celei de-a treia manse de antrenamente cronomatrate din cadrul Trofeului TOTAL. Gruba a pierdut controlul masinii de concurs, un Volkswagen Golf, lovind si doborand un stalp de iluminat stradal de pe marginea traseului. Pentru constituirea ordinii de start in mansele de concurs de duminica se vor lua in considerare rezultatele primelor doua manse de antrenamente.


                                                                     Foto: iasirally.ro

Cosmin Gruba a reusit un rezultat foarte bun in mansa a doua de antrenamente, clasandu-se al 12-lea in clasamentul general, insa ultima urcare a zilei a fost una cu ghinion pentru el. La o viteza mare, Gruba a parasit traseul si a lovit puternic un stalp de pe margie. In urma impactului stalpul a fost doborat la pamant. Starea pilotului este stabila dar acuza dureri la glezna. El a fost preluat de ambulanta si dus la spital pentru investigatii suplimentare.

In aceste conditii, mansa a treia de antrenamente a fost anulata iar pentru consituirea clasamentului antrenamentelor se vor lua in calcul doar rezultatele primelor doua manse. Andrei Dumitrescu (Tatuus) a fost cel mai rapid pilot al zilei, fiind urma de Lucian Radut. A treia pozitie ii revine lui Mihai Leu, care l-a devansat pe Costi Stratnic in urma timpului obtinut in mansa secunda de antrenamente.

Calin Fagadar este al cincelea, in fata a trei piloti ai unor masini cu tractiune fata, Septimiu Marghitas, Andrei Serban, respectiv Riccardo Tarabelli. 

Rezultatele zilei pot fi accesate aici: www.live.fras.ro

Dan Terea
Echipa Autorally

 

09 Iunie 2018
Trofeul TOTAL, Antrenamente 1 - Dumitrescu a fost cel mai rapid, Radut si Stratnic l-au urmat

06 Iunie 2018
Andrei Serban: "Intotdeauna am avut adversari puternici"

05 Iunie 2018
Viteza în Coastă revine pe Drumul Poienii. 90 de piloți vor face spectacol în Trofeul TOTAL

05 Iunie 2018
Memorialul Werner Hirschvogel - Documente

04 Iunie 2018
Septimiu Marghitas: "Viteza in coasta inseamna curaj si multa precizie"

03 Iunie 2018
Ciprian Lupu: "Nu credeam ca voi mai putea conduce vreodata, daramite sa pilotez o masina de curse"

02 Iunie 2018
Andrei Dumitrescu: "Vreau sa ies campion absolut anul asta"

22 Mai 2018
Victorie la grupa N pentru Ion Nicolae dupa o cursa foarte stransa la Teliu

20 Mai 2018
Andrei Dumitrescu a câștigat Trofeul Teliu AIMOL

20 Mai 2018
Trofeul Teliu AIMOL: Dumitrescu a castigat mansa intai de concurs

20 Mai 2018
Trofeul Teliu AIMOL - Cursă întreruptă în urma unui accident ce a necesitat intervenția echipajelor de urgență

20 Mai 2018
Trofeul Teliu AIMOL: In recunoasterile de duminica, Dumitrescu isi imbunatateste cel mai bun timp. Radut si Stratnic il urmeaza

19 Mai 2018
Andrei Dumitrescu, cel mai rapid in antrenamentele Trofeului Teliu AIMOL

19 Mai 2018
Costi Stratnic: Teliu este cea mai grea cursa din campionat

18 Mai 2018
Paul Andronic: Vreau sa castig la Teliu!

18 Mai 2018
E greu să stai acasă

Vezi toate stirile

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Karting

Altele

  • Stiri