Suntem pe Facebook

Trofeul METALUBS - Lacul Sf. Ana

Data: 19 Mai 2017 / Alte competitii

Ca să câştigi o competiţie trebuie să participi, ca să ajungi campion trebuie să-ţi începi cariera. 


Vino pe 21 mai 2017 şi gustă adrenalina competiţiilor de viteză în coastă într-un decor de basm alături de piloţi cu licenţă sau de piloţi amatori. Pe acești temerari îi puteți întâlni și în parcul service. Autografele lor pot face parte din colecția ta alături de fotografiile sau filmele pe care le poți realiza. Peste ani, când unul dintre cei pe care i-ai încurajat va deveni campion vei povesti cu plăcere celor dragi că eşti unul dintre cei care l-au susţinut şi încurajat.

Clubul Auto Crono CV, organizează în colaborare cu Clubul Pro Motor Harghita, etapa  III-a din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă 2 şi etapa I din cadrul Campionatului Regional de Viteză în Coasta: Trofeul METALUBS - Lacul Sf. Ana, ediţia a VII-a.
Orha Claudiu face parte din generația celor care știu ce-și doresc de la mașină și ce pot să-i facă pentru a avea o evoluție spectaculoasă. A debutat în competițiile regionale de viteză în coastă și s-a rodat pe circuitele din țară. Este unul dintre piloții care are o evoluție constantă care reușește să-și îmbunătățească timpii la fiecare urcare.

"Debutul într-un campionat național, la Râșnov, mi-a adus emoții nebănuite. La început am fost foarte timorat, am fost copleșit de atmosfera frumoasă și total diferită de ceea ce am văzut și trăit până în acel moment. Mi-am dus povara până în ultima secundă. După start emoțiile s-au risipit și am reușit să-mi găsesc ritmul. Am lucrat mult la mașina de concurs și la Râșnov am reușit pe ploaie să am o evoluție mult mai bună decât pe asfaltul uscat. Liantul și susținătorul meu este soția mea," a declarat Orha Claudiu.

Fiecare om are propriile provocări, dorințe sau așteptări. Ionescu Claudiu a reușit să se remarce prin evoluția foarte bună în primele etape din acest campionat. Parcursul acestui pilot ne face să credem că-l vom vedea anul viitor în Campionatul Național de Viteză în Coastă. A debutat în competițiile regionale în anul 2014 iar acum putem să-i urmărim evoluția în CNVC2. 

"Îmi plac cursele de viteză în coastă. După ce am participa la curse regionale am hotărât să fac pasul în acest campionat. Rezultatele foarte bune obținute la primele etape, locul 1 respectiv 2 îmi dau încredere și putere, mă motivează. Nu cunosc traseul la la Sfânta Ana. Am înțeles că pe acest traseu un pilot bun poate recupera pe viraje și pe liniile drepte poate stoarce puterea motorului.Sper să nu mă confrunt cu probleme tehnice, la Râșnov am rămas fără planetară și fără timonerie. Am făcut revizia motorului. Strategic sunt hotărât să obțin timpi buni și din setările suspensiei. Am adaptat cutia de viteze cerințelor mele și îmi doresc un rezultat foarte bun," a precizat Ionescu Claudiu.

Cosmoiu Alex vine în acest campionat cu încredere și optimism. 
"Sunt încântat de primele etape desfășurate la Râșnov. Acest campionat este unul dedicat celor care doresc să acumuleze experiență și îmi oferă șansa de a evolua în condiții competiționale adecvate performanței. Mașina mea are diferențial de stradă și nu pot aborda foarte tare virajele. Am înțeles că traseul etapei următoare este foarte tehnic iar acest aspect mă determină să am o abordare atentă la frânare, dinamică la accelerație și o evoluție, sper, fără greșeli. Pe acest traseu două greșeli îți anulează oportunitatea de a fi pe podium. Vă aștept pe probe," a menționat Cosmoiu Alex.


 

Restricții de circulație spre Lacul Sf. Ana
Cu ocazia desfășurării competiției automobilistice, circulația publică va fi restricționată pe data de 21.05.2017, după cum urmează: 10:30-13:00, 13:30-16:00 si 16:30-18:30 pe sectorul de drum cuprins între intersecția DN11C cu DJ113A și lacul Sf. Ana pe o lungime de 4 km.

Trofeul METALUBS este susținut de Metalubs International Srl, se desfășoară sub tutela Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție - Serviciul Rutier  Covasna și Harghita, al Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita, al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Covasna, respectiv Direcția Județeană de Tineret și Sport Harghita.
Parteneri media: Autorally, Autostiri.ro, Háromszék, Székely Hírmondó, Székelyhon.ro, Covasna Media.ro, Mesagerul de Covasna, Csiki Hírlap, Hargita népe, Informatia Harghita, Fun Radio, Sepsi Rádió, Sláger Rádió.

Program:
Orele 11.10-12.20: Recunoașteri I, II (cu start la 30 de secunde)
Orele 12.20-13.00: Antrenamente oficiale - I
Orele 13.00-13.30: Pauza, deschiderea circulației 1
Orele 13.45-15.45: Manșe de concurs I,II
Orele 16.00-16.30: Pauza, deschiderea circulației 2
Orele 16.45-18.30: Manșe de concurs III
Orele 19.00: Afișarea rezultatelor provizorii
Orele 19.30: Festivitatea de premiere

Atentie:  comunicația de la Bixad până la intersecția cu drumul către lac este stricat, multe gropi, pe o distanță de aproximativ  5 kilometri. În schimb drumul de la Târgul Secuiesc spre Sf.Ana este bun.

• Regulament particular


Vă așteptăm! Drum bun și numai bine!
Dan STRĂUȚI

 


 

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Karting

Altele

  • Stiri