Rallye Monte-Carlo

Monte-Carlo, 25 ian. - 28 ian. 2018


  Suntem pe Facebook

Thierry Neuville a castigat ultima etapa a sezonului, Raliul Australiei

Data: 19 Noiembrie 2017 / World Rally Championship

Pentru a patra oara in acest sezon al Campionatului Mondial de Raliuri, Thierry Neuvillea a incheiat victorios. Dupa ce a invins in Corsica, Argentina si Polonia, belgianul echipei Hyundai a terminat pe primul loc si in Australia, ultima etapa din 2017. Jari Matti Latvala a abandonat de pe a doua pozitie a clasamentului chiar pe power stage, locul sau fiind luat de Ott Tanak. Ultimul loc pe podium i-a revenit lui Haydden Paddon.

Dupa ce ambele titluri s-au decis in etapa precedenta din Marea Britanie, ultimul raliu al sezonului WRC nu mai era unul cu o miza mare. Ratand obiectivele stabilite pentru 2017, Hyundai a venit in Australia cu dorinta de a castiga. Andreas Mikkelsen, la doar al treilea raliu cu modelul Hyundai i20 WRC, a dominat prima zi. Din pacate, norvegianul a fost nevoit sa abandoneze pe PS10, cea de-a doua speciala a zilei de sambata. Iesind in decor, Mikkelsen a facut doua pene de cauciuc insa avea doar o roata de rezerva. Asadar, la un an dupa cea castiga in Australia cu Volkswagen, Andreas Mikkelsen abandoneaza de pe primul loc cu Hyundai.

Thierry Neuville a preluat conducerea si nu a mai cedat-o pana la final. Intr-un sezon cu 7 castigatori diferiti in 13 etape, Neuville a reusit un numar impresionant de 4 victorii. Chiar daca incheie pe a doua pozitie a clasamentului 2017, belgianul ramane cu un gust amar dupa acest an in care titlul putea fi al sau daca nu facea cateva mari greseli. Jari Mati Latvala, la revenirea echipei Toyota in WRC, si-a indeplinit obiectivele din acest an. A castigat un raliu si a terminat al patrulea insa, cu siguranta ca este frustrat dupa ce a pierdut al doilea loc din Australia pe chiar ultima speciala. Pe locul al doilea a terminat viitorul coleg al lui Latvala, Ott Tanak. Pilotul estonian a avut un sezon foarte bun alaturi de M-Sport, castigand doua etape si luptandu-se pentru titlul de vicecampion pana in ultima etapa. 

Al treilea pilot Hyundai, Hayden Paddon s-a clasat pe a treia pozitie a Raliului Australiei, punctele stranse ajutandu-l sa urce doua locuri in clasamentul WRC 2017, de pe 10 pe 8. Campionul Sebastien Ogier a incheiat ultima etapa al patrulea, castigand si power stage. El a fost urmat de Elfyn Evans, Esapekka Lappi si Kris Meeke. 

Dan Terea
Echipa Autorally

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Karting

Altele

  • Stiri