Marele Premiu al Azerbaidjanului

Baku, 29 apr. - 29 apr. 2018


  Suntem pe Facebook

Geniul lui Schumi

Data: 03 Ianuarie 2018 / Formula 1

Atunci când ne gândim la Michael Schumacher și la palmaresul său impresionant, ne apucă “răul”. 91 de victorii, șapte titluri mondiale, 155 de podiumuri și multe alte momente de magie ale celui supranumit Baronul Roșu.

Asemeni marelui as al aviației germane din timpul primului război mondial, Schumacher a avut și el un început mai curând dificil. Cu toate că talentul a fost incontestabil din prima zi, drumul său către Formula 1 a fost marcat de dificultăți. De altfel, felul în care a ajuns Schumi la startul în primul său grand prix este unul demn de cascadorii râsului.

Aflat într-o altercație cu un taximetrist la Londra, Bertrand Gachot, belgianul de la echipa lui Eddie Jordan, fiind imediat arestat. Astfel, Eddie Jordan se afla în căutarea unui pilot pentru etapa din 1991 a Marelui Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps. Auzind de numele lui Schumacher, Eddie Jordan a acceptat strângând din dinți ca acesta să concureze pentru echipa sa la Spa.

Răspunsul a fost unul echivoc, iar după o clasare excepțională pe locul al șaptelea în calificări, Schumacher era pe buzele tuturor. Era oare acesta acel wunderkind la care sperau germanii de aproape jumătate de secol? Din păcate, a doua zi, Schumi a avut după doar câteva sute de metri, dar, numele său era știut de acum de întregul paddock al Marelui Circ.

Prestația de la Spa-Francorchamps nu a trecut neobservată, iar după o serie de negocieri, de la Monza încolo, Schumacher avea să fie coechipier cu nimeni altul decât Nelson Piquet. Destinația? Benetton Ford. Așa avea să înceapă o poveste fermecătoare, de aproape patru ani și jumătate.

Întâi, a venit prima victorie în carieră, pe același Spa-Francorchamps, în 1992, în timp ce, doi ani mai târziu, în îndoliatul 1994, Schumi devenea campion, în doar cel de-al treilea sezon complet petrecut în Marele Circ. Cu acest prilej, el avea să stârnească și prima controversă, după duelul neortodox purtat pe străzile din Adelaide cu Damon Hill, noul portdrapel al celor de la Williams.

În cele din urmă, Schumacher își adjudecă titlul, cu toate că nu a fost străin controverselor. Pe parcursul sezonului, fusese descalificat la Silverstone și primise o penalizare prin care a stat forțat două grand prix-uri pe tușă. Totuși, dacă analizăm statistic și dacă vedem și felul în care a debutat sezonul, el a fost cel mai meritoriu campion posibil.

În 1995, el și-a dublat succesul din anul precedent și la începutul a șocat întregul mapamond după ce și-a anunțat trecerea la Ferrari. Din 1996 încolo, el avea să devină principala speranță a unui titlu ce părea din ce mai în ce mai străin pentru vreun pilot aflat la volanul monopostului italian.

Înainte de a pleca cu destinația Maranello, el a dat un ultim recital la Spa-Francorchamps, acolo unde, plecat de pe un modest loc 16 și-a asigurat locul mitic în cărțile de istorie, grație unei prestații de natură suprarealistă. Până și Salvador Dali nu ar fi putut preconiza prin arta sa ceea ce Schumi tocmai făcuse cu pneuri uscate pe ploaia belgiană.

Debutul la Ferrari era previzibil. De altfel, în primele curse, el s-a mulțumit cu statutul de the best of the rest. Totul avea să se schimbe la Barcelona, acolo unde, după unii specialiști, el și-a obținut cea mai frumoasă victorie a carierei sale, contrar oricărei șanse și împotriva tandemului de la Williams format din Jacques Villeneuve și Damon Hill.

După un an dificil de debut cu Ferrari, situația avea să se schimbe radical în 1997. Până la recitalul de la Jerez, Schumi a mers cap la cap cu Jacques Villeneuve. Din păcate, o nouă manevră a la Adelaide 1994, a umbrit un sezon de excepție, iar bătrânul Bernie a decis să-i acorde ceea ce avea să fie cea mai dură penalizare din întreaga sa carieră. Excluderea din campionat.

În următoarele două sezoane, Schumi a avut de asemenea monopost de titlu și cu toate că a avut prestații excepționale în 1998 și 1999, el nu s-a ales cu nimic. Mai mult, cu prilejul etapei de la Silverstone din 1999, el și-a fracturat piciorul și a spus adio oricărei șanse reale la un prim titlu cu Ferrari.

În 2000, Schumi avea să participe pentru al cincilea sezon consecutiv alături de Ferrari. Istoria și statisticile nu mai erau de partea sa. Niciun pilot Ferrari nu a trebuit să aștepte vreodată cinci ani pentru a se încununa campion mondial. Cu toate acestea, Schumi a ținut să dea o palmă atât statisticienilor, cât și gurilor rele și cu o ultimă parte de sezon emoționantă ( a se vedea conferința de presă de la Monza), el a devenit primul pilot Ferrari campion mondial după o pauză de 21 de ani. Ultimul care reușise să-și adjudece acest trofeu fusese Jody Scheckter, în 1979.

Următorii patru ani au fost marcați de o dominație categorică a lui Michael Schumacher. Cu toate că pe alocuri McLaren, Williams și tânărul Alonso i-au pus sub pericol sceptrul, Schumi avea să-și betoneze statutul de legendă și cu șapte titluri mondiale sub centură, devenea cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1. Pare-se că lunga sa așteptare s-a dovedit a fi folositoare.

Situația avea să se schimbe din nou în 2005. După schimbări de regulament parcă menite să-i estompeze lunga dominația, tandemul Ferrari-Schumacher a clacat pentru prima oară din 1999 încoace, iar victoria îndelung contestată din controversatul grand prix american de la Indianapolis, a fost singurul high point al unui sezon de uitat pentru marele campion german.

În 2006, încă din debutul sezon, se prevedea un duel Alonso-Schumacher. Cu toate acestea, s-a mers cap la cap în a doua parte a sezonului. După o nouă victorie în fața tifosilor la Monza, Schumi a aruncat marea bombă. La șase ani distanță după ce a egalat recordul lui Senna, venea rândul său să anunțe că 2006 va fi cântecul de lebădă.

Din nefericire, în ultimele două etape, el și-a pierdut orice șansă la un al optulea titlu mondial, după ce, a fost trădat de motorul monopostului Ferrari. Astfel, vulpea bătrână din Schumacher trebuia să se recunoască învinsă din nou de tânărul leu al Asturiei, Fernando Alonso.

După 2006, în mod normal, cariera lui Schumacher ar fi trebuit să fie pusă pe modul silențios. Nu a fost cazul, iar după trei ani de pauză și după teribilul accident al lui Felipe Massa din Ungaria, el a fost anunțat ca replacement pentru restul sezonului. Acest comeback a fost repede dezavuat după ce Schumi nu a primit undă verde pentru a concura. Cauza? O accidentare la gât suferită în cursele moto la care luase parte după retragerea din 2006.

Cu toate acestea, câteva luni mai târziu, în decembrie 2009, el a șocat încă o dată lumea automobilismului, după ce, și-a anunțat revenirea în Formula 1, alături de Mercedes, constructorul german revenit după o pauză de 45 de ani în Marele Circ.

Despre cea de-a doua carieră a lui Schumi în Formula 1 nu sunt foarte multe de spus. Singurele sale highlight-uri au fost Spa 2011, Monaco 2012 și Valencia 2012. Prea puțin pentru un pilot cu renumele său. Din păcate, el a ieșit pe ușa din dos din Formula 1, după finalul Marelui Premiu al Braziliei din 2012. Decizia sa de a nu își prelungi contractul cu Mercedes pentru alți doi ani s-a dovedit a fi una neinspirată.

Pe 29 decembrie 2013, Schumi a început probabil cea mai grea luptă. Cea cu propria viață. Aflat la o excursie de schi alături de familia sa, Schumacher a izbit în plin o stâncă mică și vreme de aproape patru ani a fost în comă. De fapt, nici acum nu se cunoaște cu exactitate care mai este soarta sa. Destinul potrivnic al marilor campionilor din automobilism l-a lovit și pe el, în cel mai ironic mod cu putință. Să concurezi atâta vreme cu viteze amețitoare și să te zbați după un accident la o viteză banală? Tragic destin, tragică soartă.

Paul Athes
RPM Racing Ro

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Karting

Altele

  • Stiri