Raliul Sibiului

Sibiu, 05 oct. - 07 oct. 2018
www.raliul-sibiului.ro


  Clasamente 2018
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Podium neașteptat în Cupa DACIA după 2 zile imprevizibile la Raliul Brașovului 2018

Data: 01 Aprilie 2018 / Raliuri

Prima etapă a Cupei DACIA 2018 a avut loc weekendul trecut la Brașov, unde 11 echipaje s-au întrecut pe probele speciale de la Tess Rally la bordul modelelor Sandero și Logan. În contextul unor condiții meteo dificile și a unor evenimente neașteptate ce s-au desfășurat de-a lungul celor 2 zile de concurs, echipajul Dragoș Popa/Sorin Colceriu (Dacia Logan) a câștigat etapa cu un ritm constant și o alegere bună de anvelope.

Raliul Brașovului este deschizătorul tradițional al sezonului competițional și este recunoscut pentru vremea capricioasă și pentru proba regină Babarunca-Cheia, de aproape 30km. Ziua de vineri a întâmpinat echipajele cu multă ninsoare și aproape zero aderență, reacomodarea cu mașinile de curse fiind aproape imposibil de făcut la shakedown cu anvelopele de competiție.

Din fericire, sâmbătă traseul de concurs a fost curățat de zăpadă iar primele 5 probe speciale au fost mai prietenoase cu sportivii, deși temperaturile se înregistrau în zona de minus iar asfaltul a fost umed și alunecos. Clasamentul primei zile de concurs a fost ocupat în totalitate de juniorii din batalionul Sandero, condus detașat și cu un ritm foarte bun de Mihnea Mureșan/Bogdan Iancu la mai mult de 50 de secunde în fața lui Andrei Mitre/Horațiu Baltador, urmați de Dan Zaharia/Dan Plugaru. Din păcate, probleme tehnice i-au scos din calcule încă din prima zi pe Ovidiu Costea/Robert Maior, iar cutia de viteze a dublului campion Cupa DACIA 2017 Mihnea Mureșan a cedat pe etapa de la începutul celei de-a doua zile, lăsând loc liber competitorilor săi în lupta pentru locul I.

Ziua a doua de concurs se anunța a fi mult mai primitoare și însorită pentru concurenți și pentru spectatori. PS6 Babarunca-Cheia avea însă alte planuri, cei 30km de asfalt având o aderență extrem de scăzută din cauza clorurii împrăștiate pe șosea de mașinile de deszăpezire. Șiroaiele de apă apărute în urma topirii zăpezii și temperaturile de până la -10 C au dus la apariția poleiului, care a pus mari probleme tuturor echipajelor de concurs și a determinat numeroase ieșiri în decor. Unul dintre victime a fost chiar Andrei Mitre, care a rămas blocat în zăpadă mai bine de 8 minute, după ce a ratat un viraj. Totuși, acesta a reușit să iasă cu ajutorul spectatorilor și să continue cursa, fără prea mari speranțe pentru rezultatul de la finalul cursei.

Probleme similare la cutia de viteze au avut și ieșenii Zaharia/Plugaru, care au abandonat pe întoarcerea PS7 Cheia. În urma acestor răsturnări de situație, primii clasați după probele-maraton ale raliului au fost D.Popa/S.Colceriu și debutanții ieșeni Bogdan Gheorghiu/Robert Radu, care au demonstrat că uneori un ritm constant și o strategie bună - anvelope de iarnă în detrimentul celor de competiție pentru PS6-7 - pot fi mai importante decât materialul de concurs, urmați de surpriza raliului, echipajul feminin Cristiana Oprea/Diana Hațegan. Fetele au dus o luptă senzațională până la finalul raliului cu Andrei Mitre, care și-a propus să recupereze minutele pierdute pe Babarunca și a și reușit la limită această misiune grea, devansându-le cu 4 secunde la final de Power Stage, pe care l-a și câștigat. Așadar, podiumul general Cupa DACIA 2018 la Tess Rally a fost ocupat de Popa, Gheorghiu și Mitre, însă punctele acumulate la Power Stage l-au adus pe Mitre pe a doua poziție în clasamentul competiției.

Cei 5 debutanți care au alergat românește la Brașov au avut și ei un ritm bun, dar precaut, și au reușit să încheie cu bine această primă cursă. Podiumul clasamentului debutanților a fost condus detașat de B. Gheorghiu/R. Radu (Logan), care au terminat cursa cu aproape 3 minute în fața lui Eugen Caragui/Robert Fus, aflați la doar 9,2 secunde în fața lui Silviu Procopiu/Mihai Stanciu - ambele echipaje concurând cu Dacia Sandero. Ramona Rusu/Sorin Crișan a avut și ea un ritm foarte bun cu care ar fi putut ocupa locul 2 la debutanți, însă o penalizare de 1 minut și zece secunde a declasat-o pe locul 4. Dan Albuț/Cristian Bala au încheiat cu bine primul lor raliu la bordul Loganului, revenind cu regula Super Rally după un abandon din prima zi și acumulând experiență valoroasă pentru viitoarele raliuri.

În concluzie, a fost un debut de sezon palpitant, care i-a ajutat pe juniori să se remarce prin performanțe deosebite la volanul modelelor Sandero, dar și să ia aminte de importanța unui ritm consecvent și a unei strategii înțelepte. Fetele au demonstrat că pot pune probleme de la egal la egal colegilor de competiție, iar principalii pretendenți la titlul Cupei vor avea de recuperat puncte importante la următoarele etape.

În 2018 Cupa DACIA este susținută de RCI Leasing, Viarom și Mival Class reparator Renault. Partenerii tehnici care mențin buna desfășurare a competiției monomarcă sunt Oreca – principalul furnizor al kit-ului Sandero, Pilot – producător de accesorii auto, Hankook – anvelope de competiții.

Următoarea etapă a Cupei DACIA 2018 este Transilvania Rally, care se va desfășura la Cluj-Napoca pe 3-5 mai. Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia și pe contul de instagram @cupadacia.

 

Clasamentul general Cupa DACIA 2018 după prima etapă:

  1. D. Popa/S. Colceriu 33p
  2. A. Mitre/H. Baltador 24p
  3. B. Gheorghiu/R. Radu 23p
  4. C. Oprea/D. Hațegan 17p
  5. S. Procopiu/ M. Stanciu 14p
  6. R. Rusu/S. Crișan 11p
  7. E. Caragui/R. Fus 10p
  8. O. Costea/R. Maior 10p
  9. D. Albuț/C. Bala 6p
  10. M. Mureșan/B. Iancu 4p
  11. D. Zaharia/D. Plugaru 4p

 

Comunicat de presă

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Karting

Altele

  • Stiri