Trofeul Opel

Brasov, 13 oct. - 14 oct. 2018

>


  Clasamente 2018
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Lucian Radut a castigat Trofeul Sinaia si a urcat in fruntea clasamentului

Data: 22 Iulie 2018 / Coasta

In acest weekend s-a desfasurat la Sinaia cea de-a cincea etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop. Lucian Radut (Mitsubishi Lancer EVO VIII) a obtinut a doua victorie din acest sezon si a trecut in fruntea clasamentului general. Invingator anul trecut aici, Costi Stratnic (Dacia STCC) s-a clasat de aceasta data al doilea iar Istvan Soos (Subaru Impreza) a reusit un nou podium in clasamentul OPEN cu o masina de grupa N.


                                                          Foto: Bogdan Barabas (abimages.ro)

Ambele zile ale Trofeului Sinaia au fost afectate de conditiile meteo, de fiecare data ploaia facandu-si aparitia in a doua parte a zilei. Dupa ce sambata, startul in antrenamente a fost decalat iar mansa finala anulata, duminica s-a reusit parcurgerea urcarilor programate insa cu o mare intarziere. Intarziere cauzata atat de ploaia cazuta in cantitati mari cat si a intreruperilor cursei din cauza incidentelor. Lucian Radut a obtinut al doilea timp al antrenementelor dupa ce a facut o singura urcare in dupa-amiaza zilei.

Un specialist al asfaltului ud, Radut s-a impus in prima mansa de concurs de duminica, fiind mai rapid cu peste doua secunde decat cel mai apropiat urmaritor al sau, Costi Stratnic. Castigatorul antrenamentelor cronometrate, Silviu Dumitrescu (Osella PA 21/E2), a ajuns la finalul primei manse cu peste 9 secunde intarziere, timp imposibil de recuperat pe cei 3 km ai traseului. Pe un asfalt partial uscat, Dumitrescu a fost cel mai rapid in mansa secunda de concurs dar Radut a venit la mai putin de 6 zecimi de secunda in urma sa, castigand clar aceasta etapa. 


                                                          Foto: Bogdan Barabas (abimages.ro)

Costi Stratnic a ocupat a cincea pozitie a mansei secunde insa timpul obtinut i-a fost suficient pentru locul al doilea in clasamentul OPEN si victoria categoriei RWD. Podiumul de la Sinaia este foarte asemanator cu cel de la Trofeul TOTAL, desfasurat in iunie pe Poiana. Si la Sinaia, surpriza a fost reprezentata de Istvan Soos, care ajunge astfel la al doilea podium la OPEN din acest an pilotand o masina de grupa N. Ca si la Brasov, Soos a stiut sa profite la maximum de tractiunea integrala a masinii sale si sa fie inspirat in alegerea pneurilor, doar ca de aceasta data s-a clasat al treilea. Campionului en titre, Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO) i-a revenit a patra pozitie a clasamentului OPEN si ultimul loc al podiumului grupei H. Pe al cincelea loc al clasamentului general a incheiat un alt concurent al grupei N, Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer EVO X), terminand cu peste o secunda in fata lui Silviu Dumitrescu. 


                                                          Foto: Bogdan Barabas (abimages.ro)

Cea mai rapida masina 2WD - tractiune fata a fost Skoda Fabia pilotata de Andrei Serban. Acesta l-a surclasat in mod clar pe principalul sau rival din acest an, Septimiu Marghitas (Seat Leon). Cei doi au ocupat pozitiile sapte, respectiv opt, in clasamentul OPEN, in fata lui Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge) venit pe 9. Ultimul punct al clasamentului general a fost luat de George Cretu (Mitsubishi Lancer EVO IX), care a incheiat pe locul secund in grupa A, in urma lui Marghitas.

Asadar, dupa disputarea primei etape din cea de-a doua jumatate a calendarului competitional, Lucian Radut ocupa prima pozitie a clasamentului, avand 23 de puncte in fata lui Andrei Dumitrescu. Acesta din urma nu a participat la etapa de la Sinaia, fiind in perioada de recuperare in urma unei accidentari suferite saptamana trecuta. In aceste conditii, Costi Stratnic, ocupantului celei de-a treia pozitii, s-a apropiat la doar 7 puncte de Dumitrescu. Urmatoarea runda din CNVC, Cupa Gorjului, se va disputa in primele doua zile ale lunii septembrie.

Dan Terea
Echipa Autorally

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Karting

Altele

  • Stiri