Raliul Sibiului

Sibiu, 05 oct. - 07 oct. 2018
www.raliul-sibiului.ro

>


  Clasamente 2018
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Fumul de miercuri: "Totul trebuie sa fie 'Super'"

Data: 07 Noiembrie 2018 / Raliuri

Mihai Leu a facut o pauza de motorsport si cand a revenit, a venit cu ganduri imperiale. Ce are el si nu prea au altii este o influenta in locurile in care se iau decizii, decizii mari. La un moment dat, a vrut sa faca o coasta chiar pe DN1, la Predeal. Acum face o etapa din “miuta” asta de campionat careia ii spune “Super Rally” chiar in mijlocul Bucurestiului. Da, arata ca o liniuta si nu prea are de-a face cu raliul ca disciplina. Dar e in mijlocul Bucurestiului si noi, sportivii, ne tot facem ca uitam cat de putin stie publicul larg despre raliu. Pentru omul normal, ala care face vanzarile sponsorilor nostri, e una si aceeasi treaba cu Formula1, cu coasta, cu off-road-ul si cu liniutele.

Avem nevoie de parinti care habar nu au despre masini de raliu sa vina cu copiii lor acolo, sa se uite la masinile cu restrictor (da, cu restrictor) care bubuie si, daca vor vedea anul viitor vreun afis inainte de etapa asta, sa isi intrebe copilul “vrei sa mergem sa vedem masinile de curse?”. Cea mai mare reusita a unui sportiv in materie de PR este sa il sune sponsorul si sa ii spuna “te-am vazut aseara la televizor, de ce nu mi-ai spus ca se transmite, vreau sa facem mai mare logo-ul de pe capota?”

In 2004, cred, la Timisoara, cand a castigat Titi cu Skoda Octavia WRC (singura lui victorie din acel an), a fost in spatele Catedralei din centru o superspeciala care arata si mai dreapta ca asta din Bucuresti. Heinz Goellner a ratat jaloanele cu Golful lui cu tractiune si a mers drept ca la liniute. A fost multa lume si asta a contat. Giri era cu Cordoba WRC si toata lumea se bucura de bubuituri, de liniute, de orice se intampla acolo. 

Nu sunt fanul acestei discipline numite fortat “Super Rally”, nu as avea nicio satisfactie sa concurez pe traseul propus dar e prima editie. Poate la a doua editie o sa fie mai bine, poate in cativa ani se vor obisnui si bucurestenii cu o cursa in mijlocul orasului, asa cum s-au obisnuit cu maratonul. Nasterea unei competitii este dureroasa, cere timp si rabdare, iar noi, sportivii, se pare ca nu avem toleranta nici la durere, nici la frustrare si nici cu rabdarea nu prea stam bine!

Andrei Mitrasca

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Karting

Altele

  • Stiri