Grand Prix of Bahrain

Sakhir, 31 mar. - 31 mar. 2019


  Clasamente 2019
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Piloții Aston Martin Red Bull Racing au început sezonul cu o cursă spectaculoasă pe gheață

Data: 11 Februarie 2019 / Formula 1

Max Verstappen și Pierre Gasly, noul său coleg de la Aston Martin Red Bull Racing, s-au încălzit pe pista de karting pentru un nou sezon din Formula 1.

Max Verstappen și Pierre Gasly, piloții echipei Aston Martin Red Bull Racing, au început pregătirea pentru un nou sezon de Formula 1 pe pista de karting Biddinghuizen din Olanda.

Cu ceva mai mult de o lună până la startul unui nou sezon în Formula 1, programat pe 17 martie în Australia, Verstappen și Gasly s-au întrecut într-o cursă spectaculoasă de karturi pe gheață.

Circuitul are o lungime de aproximativ 3 kilometri, iar Verstappen și Gasly s-au distrat pe gheață la viteze de peste 100 km/h. Baza sportivă de la Biddinghuizen este folosită pentru antrenament și de patinatorii olandezi din cursele de viteză.

"A fost pentru prima oară când mers pe gheață și am trecut de 100 km/h în treapta a șasea. Nu am mai pilotat niciodată un kart pe gheață, am fost doar pe patine. E o premieră pentru mine. A fost spectaculos. Dacă ar fi să-mi dau o notă pentru drifturi, cred că merit un 8. M-am distrat împreună cu Pierre și a fost modul perfect să începem noul sezon împreună”, a spus Verstappen.

Gasly, care și-a notat drifturile cu 10 din 10, a adăugat: "Au fost câteva momente spectaculoase în care eram în derapaj foarte aproape unul de celălalt. Îmi place să pilotez karturi și am făcut-o în Campionatul Mondial și European. A fost multă distracție pe pistă și m-am simțit bine acasă la Max. Acum trebuie să găsesc ceva la fel de distractiv pentru vizita sa în Franța, la mine acasă."

Prezentarea oficială a noului monopost Aston Martin Red Bull Racing va avea loc pe 13 februarie la Silverstone, în Marea Britanie, iar prima sesiune de teste este programată între 18 și 21 februarie pe circuitul de la Barcelona, în Spania.

Comunicat de presă

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Karting

Altele

  • Stiri