Raliul Argesului

Arges, 12 apr. - 13 apr. 2019


  Clasamente 2019
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Campania trece, motorsportul merge mai departe

Data: 14 Februarie 2019 / Raliuri

Întrebat de ce nu se implică în campania electorală pentru președinția FRAS, liderul echipei Napoca Rally Academy, Marco Tempestini, spune că este o perioadă extrem de complexă și importantă pentru management-ul echipei și că nu are timp pentru rețelele sociale.


                                                                               Foto:
 Rally Cow

”Sunt proiecte noi de setat cu partenerii obișnuiți și cu parteneri noi cu care suntem în negociere. Sunt schimbări importante de perfecționat, dar sâmbătă (16 februarie 2019) voi fi la Adunarea Generală și sper clar că toate cluburile cu drept de reprezentare să fie acolo, cu idei, atitudine și discernământ. O să fie o zi importantă pentru viitorul sportului nostru, indiferent cine va câștiga!” a declarat Marco Tempestini, managerul Napoca Rally Academy.

Respectând preocuparea lui Marco Tempestini pentru angajarea echipei în competițiile internaționale și naționale, să consemnăm câteva știri care sunt ”libere” pentru public la această oră.


                                                                               Foto: Rally Cow

Campionul României, Simone Tempestini, va avea și în sezonul 2019 un program atât pentru Campionatul Național de Raliuri cât și pentru WRC2, un program în care, pentru prima dată va pilota același automobil de concurs atât în România cât și în Campionatul Mondial. Până când Marco Tempestini va avea acordul pentru publicarea mărcii și modelului mașinii, vă invităm să o nominalizați voi în continuarea acestui comunicat. Programul lui Simone va începe odată cu Raliul Corsicii și va programa 6 – 7 etape, toate desfășurându-se în Europa.

Ocupantul locului trei în ediția anului 2018 a Campionatului Național de Raliuri, Bogdan Marișca, își va continua programul și în 2019 la bordul unui Ford Fiesta R5.

De asemenea, Norbert Maior își va continua evoluțiile spectaculoase la bordul unui nou automobil la care va lucra totodată și pentru dezvoltarea modelului în plan internațional.


                                                                               Foto: Rally Cow

Dublul campion de la Cupa Dacia, Mihnea Mureșan va evolua pe un nou model R2 franțuzesc, iar Florin Tincescu va schimba și el clasa și mașina, încântând publicul prin viteza și spectaculozitatea evoluției sale.

Avem promisiunea managerului Napoca Rally Academy, Marco Tempestini, că în măsura în care în urma negocierilor care sunt în derulare, noi știri vor fi disponibile, acestea vor fi puse la dispoziția fanilor în următoarea perioadă.

Cristian Andrei
Echipa Autorally

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Karting

Altele

  • Stiri