Grand Prix of Bahrain

Sakhir, 31 mar. - 31 mar. 2019


  Clasamente 2019
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Reincepe Formula 1! In acest weekend, Australia deschide noul sezonul

Data: 15 Martie 2019 / Formula 1

Sezonul 2019 al Formulei 1 sta sa inceapa. Pilotii, monoposturile, echipele tehnice, sunt la Melbourne unde, conform traditiei, se va desfasura prima etapa. Dupa testele din Spania si sesiunile de antrenamente, sambata dimineata vor avea loc primele calificari din acest an iar duminica Marele Premiu al Autraliei.

Desi Mercedes a dominat ultimii ani, in prima parte a lui 2018 am vazut ca Ferrari s-a apropiat de performantele acestora iar testele recente de la Barcelona au confirmat ca celelalte echipe au redus din avansul germanilor. Noul sezon vine si cu schimbari importante in randul concurentilor. Din punct de vedere al regulamentului, probabil ca cea mai importanta masura este acordarea unui punct aditional pilotului care stabileste cel mai rapid tur de circuit si reuseste sa incheie in top 10.

Dar sa le luam pas cu pas. Cine poate sa le puna probleme celor de la Mercedes? Cu siguranta, principalul rival ramane Ferrari. In testele pre-sezon, pilotii echipei italieiene au fost constant mai rapizi decat cei de la Mercedes. Vettel a condus clasamentul general si in prima parte a campionatului din 2018, insa Lewis Hamilton si Mercedes au gasit o cale de a reveni in frunte si de a castiga din nou. Daca Ferrari va incepe cel putin la fel de bine si de aceasta data dar reuseste si sa ramana copetitivi, Sebastian Vettel poate obtine cel de-al cincelea sau titlu si primul de cand a venit la Ferrari. Germanul are un nou coechipier, pe Carles Leclerc, si ramane de vazut care va fi diferenta dintre cei doi. Red Bull poate obtine victorii sporadice, cum a facut si in 2018, insa schimbarea motorizarii, de la Renault la Honda, aduce un semne de intrebarea in ceea ce priveste adaptarea sa. Si ei au adus un pilot nou, alaturi de Max Verstappen urmand sa evolueze Pierre Gasly.

In ce priveste celelalte echipe, Renault spera la un progres, acum ca l-a adus pe Daniel Ricciardo alaturi de Nico Hulkenberg. Haas a avansat anul trecut si e posibil sa ii vedem si mai sus in clasament in 2019. Ei au parte de stabilitate, folosind aceeasi piloti, pe Romain Grosjean si Kevin Magnussen. Doua echipe au nume noi fata de inceputul sezonului trecut. Sauber se numeste acum  Alfa Romeo si vine si cu o garnitura complet noua, Kimi Raikkonen si Antonio Giovinazzi. Force India s-a transformat in Racing Point si alaturi de Sergio Perez a fost adus fiul proprietarului, Lance Stroll. Toro Rosso, la al doilea an cu motorizare Honda, ii trimite in competitie pe Daniil Kvyat si pe debutantul Alexander Albon iar McLaren ii va folosi in 2019 pe Lando Norris si pe Carlos Sainz Jr. Un mare eveniment este revenirea lui Robert Kubica ca pilot titular. Din pacate, polonezul va concura pe un monopost Williams necompetitiv. Coleg il va avea pe George Russel. 

Calificarile de la Melbourne se vor desfasura sambata, incepand cu ora 08:00 iar Marele Premiu al Australiei va avea startul duminica, la 07:00.

Dan Terea
Echipa Autorally

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Karting

Altele

  • Stiri