Raliul Iasului

Iasi, 06 sep. - 07 sep. 2019
www.raliuliasului.ro


  Clasamente 2019
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Cristiana Oprea și Diana Hațegan au scris istorie la Raliul Argeșului cu primul podium în Cupa DACIA

Data: 08 Mai 2019 / Raliuri

Primul podium este un moment de neuitat pentru sportivi, iar dacă acesta se întâmplă chiar la raliul de casă emoțiile sunt infinit mai mari. Însă locul 2 în clasamentul general Cupa DACIA obținut de Cristiana Oprea și Diana Hațegan la Raliul Argeșului înseamnă mult mai mult decât o victorie extrem de muncită a unui echipaj ambițios. Ele au scris o nouă pagină în istoria Cupei DACIA, devenind primul echipaj feminin care a urcat pe podiumul general în cele 13 ediții ale competiției monomarcă.


Foto: RallyZoom.ro

“De când am ratat podiumul la 4 secunde la prima etapă de anul trecut, Raliul Brașovului, am muncit enorm pentru acest moment. Am visat de multe ori podiumul, însă nu mi-am închipuit că vom urca direct pe locul 2 - nu ne puteam dori un început de sezon mai bun! Sunt cea mai fericită când sunt la volanul mașinii mele de curse și mă depășesc pe mine însămi, dar și când reușim să îi inspirăm pe cei din jurul nostru să își urmeze visul. Îi sunt recunoscătoare Dianei pentru tot ce m-a învățat și pentru felul în care m-a ajutat să cresc și să prind încredere în mine. Acest rezultat i se datorează în mod egal și abia aștept să acceptăm noi provocări împreună, naționale și europene.” a declarat fericită pilotul de raliuri Cristiana Oprea, care este și fondatorul Femei în Motorsport, o platformă menită să încurajeze creșterea numărului de prezențe feminine implicate în automobilism.


Foto: RallyZoom.ro

După o abordare precaută a primei probe a Raliului Argeșului și o evoluție frumoasă pe superspeciala din Pitești, unde fetele au fost urmărite de peste 12.000 de spectatori la fața locului și alți câțiva zeci de mii din spatele micilor ecrane, Cristiana și Diana au cucerit Transfăgărășanul la volanul unui Sandero 0.9 TCe special pregătit de raliu, cu care au reușit cel mai bun rezultat de până acum.


Foto: RallyZoom.ro

Proba-maraton Vidraru de 27,68 km a fost ocazia perfectă să demonstreze că le pot ține piept cu brio celor 12 rivali înscriși în Cupa DACIA, rampa de lansare a tinerelor talente în Campionatul Național de Raliuri. Cu trase curate și cu experiența celor 2 sezoane complete 2017-2018, echipajul cu numărul 28 a reușit al treilea timp la Cupă pe această probă, apropiindu-se la mai puțin de o secundă pe kilometru de juniorii din fruntea clasamentului. O ieșire în decor a unui alt echipaj le-a propulsat pe locul 2, iar fetele au știu să gestioneze corect și elegant cursa și să aducă mașina în parcul închis, acolo unde se termină cu adevărat raliul și se validează rezultatul construit pe probele speciale.

Copilotul Diana Hațegan este și ea încântată de rezultat: “Chiar dacă inițial Raliul Argeșului nu a fost în calendarul nostru, nu am putut lipsi de la startul campionatului și foarte bine am făcut! A fost o cursă pe care am abordat-o cu riscuri minime, am încercat să ne dozăm efortul pentru a face față probei lungi și să menținem un ritm cât mai constant. Mă bucur foarte mult de rezultat și de faptul că împreună am reușit să dăm culoare acestui sport. Este un vis implinit pentru Cristiana, pe care o felicit pentru ambiție și curaj, și sunt sigură că acest podium este o motivație foarte bună pentru îndeplinirea următoarelor proiecte.”


Foto: RallyPhoto Hunters

Totuși, Raliul Argeșului are și o altă poveste pentru Cristiana, cu o mai mare încărcătură emoțională - ea a copilărit în casa bunicilor de lângă Mioveni, locul în care își aduce aminte cu drag de momentele în care mama ei o ținea în brațe la volanul mașinii parcate în curte, în timp ce micul pilot de atunci de abia se obișnuia cu perspectiva din scaunul șoferului.

“Reușita de la Raliul Argeșului este specială pentru mine deoarece am multe amintiri din această zonă a țării. Când eram mică veneam cu bunica mea la Simfonia Lalelelor, pe aceeași pietonală unde a venit acum să mă vadă la startul festiv. Am încercat să nu mă gândesc la toate astea - la miză, la poveste, la presiunea pe care o punea un posibil podium. Le mulțumim tuturor fanilor de pe probe pentru încurajări, ei ne inspiră să mergem mai departe în ciuda provocărilor. Eu și Diana sperăm să găsim o cale pentru a putea continua acest parcurs sportiv, din păcate însă restul sezonului este incert din cauza lipsei bugetului.”


Foto: RallyPhoto Hunters

În căutare de parteneri și cu o dorință enormă pentru performanță și progres, Cristiana și Diana sunt dovada vie a faptului că toți cei care își urmează visul dau dovadă de curaj. Următorul proiect pe care îl construiesc împreună este participarea la etapa de ERC Rally di Roma Capitale, unde vor să devină primul echipaj feminin românesc care iau startul în Campionatul European de Raliuri, vara aceasta pe 17-21 iulie - însă totul depinde de cum vor reuși să își completeze bugetul necesar cu sprijinul partenerilor și sponsorilor, aceștia fiind esențiali în finalizarea acestui demers.

Povestea fetelor o puteți urmări pe blogul Emoticar.ro de #masinicupoveste, dar și pe instagram @crissoprea și pe facebook Cristiana Oprea - Emoticar.ro.

Mulțumirile Cristianei și Dianei se îndreaptă către Automobile Bavaria Militari - cei care le-au pus la dispoziție modelul BMW X2 ca mașină de recunoașteri, către DJI România - parteneri pentru imagini spectaculoase și Walero Motorsport - parteneri tehnici, furnizori de echipamente motorsport.

Comunicat de presă

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri