Cupa Gorjului - Acasa la Brancusi

Ranca, 31 aug. - 01 sep. 2019


  Clasamente 2019
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Baba Dochia face cunostinta cu Drumul Poienii

Data: 06 Iunie 2019 / Coasta

Baba, o Alfa Romeo GTV Turbodelta, si-a facut debutul la Coasta, la etapa de la Cheile Gradistei, acum cateva saptamani si a aratat ca are gene de invingatoare, desi nu a functionat in parametri nominali. Inima ei, aceasta nebunie turbo cu carburatoare, i-a dat batai de cap pilotului Catalin-Cedric Ghigea. Cu toate acestea, Baba si-a incantat admiratorii si a evoluat frumos pe drumul ce leaga Cheile Gradistei de Fundata Resort.

Intoarsa la garaj, Baba a fost verificata si reverificata si unele solutii au fost gasite. Pilotul bucurestean spera sa fie in masura sa le implementeze pe toate pana la startul etapei de pe Drumul Poienii din acest weekend.

 

Ca de obicei, Baba are companie frumoasa si la aceasta etapa. Alaturi de ea vor incanta spectatorii inca sapte automobile istorice de competitie, printre ele numarandu-se un Inocenti Cooper, un BMW 1602, un Audi Quattro si patru modele Dacia.

“Ma intorc de fiecare data cu drag pe Drumul Poienii. In acest weekend o sa iau startul pentru a zecea oara pe acest traseu. Nu imi dau seama cand au trecut anii acestia. Din pacate, o singura data am luat startul la aceasta etapa pe un traseu  mai lung de 5 kilometri. Imi doresc ca macar o data in viata mea de pilot sa concurez pe un traseu de 10 km pe Drumul Poienii, chiar daca asta inseamna reducerea numarului de manse. Stiu ca este posibil si sper ca un organizator sa isi asume acest tel indraznet.

 

Revenind la aceasta etapa, scopul este simplu: sa mearga Baba asa cum stiu ca poate merge, sa ne simtim bine si sa finalizam odata acomodarea”, a declarat Catalin-Cedric Ghigea.

 

Partenerii lui Catalin in 2019 sunt Autoitalia, importator Alfa Romeo, Motul, Foerch, Oldtimer Studio, Varu’ Nicu Motorsport si publicatia Racing Wheels.

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri