TESS Rally

Brasov, 18 oct. - 19 oct. 2019
www.raliulbrasovului.ro


  Clasamente 2019
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

DTO Rally Team continuă lupta pentru titlu la Transilvania Rally

Data: 26 Septembrie 2019 / Raliuri

Dintre cele trei raliuri programate în această toamnă în Campionatul Național de Raliuri, Transilvania Rally este, probabil, cel mai complex și dificil din întreg sezonul, cu aproape 150 de kilometri cronometrați, cu trasee de concurs tehnice și înșelătoare și cu o concurență serioasă. Competiția care își are comandamentul în Cluj-Napoca se desfășoară în perioada 26-28 septembrie pe un număr total de 10 probe speciale de asfalt, cu peste 90 de echipaje înscrise și cu un număr de 12 modele R5, printre care și multiple prezențe internaționale.

 

Cu parcul de service amplasat în zona Sălii Sporturilor ”Horia Demian” și cu startul festiv programat pe esplanada Cluj Arena, Transilvania Rally reprezintă un magnet pentru fanii clujeni, care vor avea primul contact cu echipajele joi seara, începând cu ora 19:30, când are loc o sesiune de autografe și startul festiv. Testele oficiale ale competiției au loc vineri dimineață pe o secțiune din speciala ”Florești”, ca mai apoi adevăratul test să înceapă după-masă, cu 4 speciale programate în prima zi de concurs.

 

Transilvania Rally debutează cu proba ”Căpușu Mare”, în lungime de 25 de kilometri, urmată de ”Beliș” și ”Mărișel”, ambele tehnice, dificile, ca mai apoi ziua să se încheie cu parcurgerea pe întuneric a probei ”Florești”. Aceasta din urmă va fi parcursă de două ori și sâmbătă, fiind un magnet pentru fani datorită apropierii de Cluj-Napoca și a amfiteatrelor naturale din care fanii pot urmări mai multe mașini pe kilometri întregi de probă. Sâmbătă mai sunt programate alte două treceri pe ”Dângău”, regina raliului, în lungime de peste 30 de kilometri, o a doua parcurgere a probei ”Beliș”, dar și superspeciala de la Cluj Arena, spectaculoasă și cunoscută pentru numărul mare de fani prezenți pe margine.

Pentru Vali Porcișteanu și Dan Dobre, Transilvania Rally este una din cele mai importante curse ale sezonului: echipajul DTO Rally Team se află la conducerea clasamentului general și va avea de dus o luptă serioasă pentru a-și menține avansul. Citroen-ul C3R5 este pregătit de start după participarea de la Trofeul Câmpulung de weekend-ul trecut, modelul francez fiind cunoscut drept excelent pe speciale tehnice de asfalt cum sunt cele de lângă Cluj. ”Urmează un raliu dificil, tehnic și cunoscut pentru probele speciale înșelătoare. Chiar dacă nu ne va fi ușor, ne vom juca șansa și vom lupta pe toate specialele pentru a ne menține în fruntea clasamentului general. Simone și Bogdan sunt pe teren propriu și vom avea, cu siguranță, o luptă strânsă și frumoasă cu ei. Ca la fiecare cursă, ne propunem victoria, dar vom avea de muncit pentru a fi cei mai rapizi la Cluj” a spus Vali Porcișteanu.

 

Înaintea startului în Transilvania Rally, Vali a participat la Trofeul Câmpulung Muscel, etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă care se desfășoară în județul Argeș, acolo unde a profitat de urcările cronometrate pentru a se acomoda, din nou, cu asfaltul. ”Am făcut câteva ture la etapa de Viteză în Coastă de la Câmpulung, sub privirile fanilor locali, unde mi-am intrat în mână pentru Cluj. Sper să avem un ritm bun de pe prima probă deoarece vom fi primii la start, un avantaj pe asfalt. Cum vremea se anunță ploioasă, vom avea, cu siguranță, de furcă și cu alegerea anvelopelor corecte, totul contribuind la spectacolul pentru fani” a încheiat Vali înaintea startului în Transilvania Rally 2019.

Cu o evoluție foarte bună în 2018, Cristi Dolofan și Mihai Sandu revin pe probele speciale ale raliului de la Cluj cu modelul R5 cu care au arătat progres de-a lungul sezonului. După ce anul trecut s-a clasat în top 10 și a obținut podiumul clasei RC2N, echipajul DTO Rally Team își propune un parcurs eficient și ferit de probleme la Transilvania Rally pe Peugeot-ul 208 R5, unde obiectivul este clasarea în puncte, astfel încât șansele echipei pentru victorie să fie maxime.

Eugen Cărăgui și Robert Fus au reușit un ritm excelent pe probele speciale ale Raliului Iașului, etapa anterioară de raliuri, acolo unde au încheiat pe locul doi în cadrul clasei RC4 și pe podiumul clasamentului mașinilor cu tracțiune față. Deși a avut parte de o răsturnare spectaculoasă care a adus daune serioase Peugeot-ului 208 R2 la etapa precedentă, mașina a fost reconstruită de către echipa tehnică DTO Rally Team și este acum gata de start și de o nouă ofensivă. Cu încredere și determinare, cei doi își propun o evoluție similară și în Transilvania Rally, unde vor lupta pentru victorie într-o categorie în care concurența este cea mai mare din 2019.

Lideri în clasamentul clasei 11, Bogdan și Delia Năstase continuă participările din sezonul 2019 de raliuri cu Transilvania Rally, o etapă pe placul celor doi prin prisma probelor speciale lungi, tehnice și dificile. Deși au devenit matematic campioni ai clasei 11 înaintea startului în etapa de la Cluj, Bogdan și Delia pornesc cu același obiectiv clar – victoria în cadrul clasei, un rezultat care le-ar consolida poziția de lider și ar aduce punctele necesare prin care DTO Rally Team să obțină o victorie în Transilvania.

După abandonul de la Raliul Iașului, Cristi Șugar și Vlad Colceriu revin pe probele speciale cu o motivație suplimentară: juniorii DTO Rally Team doresc să corecteze greșeala de la etapa anterioară și își propun un parcurs perfect în Cupa Dacia la Cluj, unde probele speciale tehnice de asfalt vor fi o provocare pe măsură.

 

În sezonul 2019, DTO Rally Team are alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Trust Motors - Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, Imbold, Catena, Oscar Downstream, Tellur, Hidro Gaz Pipe și Total Lubricants Romania.

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri