Clasamente 2019
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Cinci zile până la startul sezonului Promo Rally TOTAL

Data: 12 Noiembrie 2019 / Alte competitii

Duminică, 17 Noiembrie, în parcarea Bazei Olimpice pentru Sporturi de Iarnă, situată în Valea Cărbunari din Râșnov, se va da startul sezonului VI Promo Rally TOTAL.

Prima etapă a sezonului se va desfășura, în premieră pentru formatul campionatului, în orașul încărcat de tradiții în turism, sporturi de iarnă și sport auto, numind Citadela Râșnov, un oraș aflat la 15 km de orașul reședință de județ, Brașov.

Baza Olimpică pentru Sporturi de Iarnă construită pentru competiții ca sărituri cu schiurile, biatlon și schi fond într-un spațiu generos, într-o zonă turistică excepțională numită Valea Cărbunari, poate găzdui și competiții sportive, spre mirarea administratorilor de sporturi de iarnă. Fiind vorba despre concurenți amatori, se poate afirma cu tărie că baza este amenajată pentru așa ceva.


Imagine de la Baza Olimpică pentru Sporturi de Iarnă, Valea Cărbunari, Râșnov

Cele două parcări de la poalele celor patru trambuline vor fi amenajate duminică pentru un traseu tehnic și suficient de lung pentru a pune la încercare talentul viitorilor piloți care vor lua duminică dimineața drumul spre Râșnov.


Imagine de la Baza Olimpică pentru Sporturi de Iarnă, Valea Cărbunari, Râșnov

Recunoașterea traseului se va face conform animației pusă la dispoziție de organizatori, urmând un antrenament, cu scopul familiarizării cu traseul de concurs, iar apoi trei manșe de concurs, după parcurgerea cărora se vor lua în calcul cele mai bune două evoluții, vor face parte din programul cursei de duminică.

Pentru că sloganul Promo Rally TOTAL este ”Defensiv pe șosea, sportiv pe circuit”, în pauza dintre manșe, atât concurenții participanți cât și spectatorii vor avea parte de mini cursuri de conducere defensivă susținute de lectori profesioniști în materie.

Vremea frumoasă oferită ca un dar pentru sporturi auto în luna noiembrie, zone generoase și sigure pentru spectatori, cupe și vouchere surpriză oferite participanților din partea partenerilor sunt ingredientele perfecte pentru a petrece o duminică frumoasă la Râșnov.

Înscrierile pentru prima etapă sunt deschise până Vineri, 15 Noiembrie, iar toate informațiile despre Promo Rally TOTAL sunt disponibile pe www.autorally.ro.

Documente Etapa I:

Promo Rally TOTAL este susținut de: 
TOTAL România - partner oficial
ProX, Konvekta, TELL Security Systems, Cyclon Motorsport - parteneri principali
Auto Chelu, TehnoSting, Infinity Trophy, Angelli - parteneri

Promo Rally TOTAL este organizat de ACS Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Un eveniment organizat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Râșnov.

Parteneri media: Rock FMNewsBV.roZile și Nopțiautorally.ro.

Biroul de presă
Promo Rally TOTAL

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri