Clasamente 2020
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Victorie surprinzatoare pentru Zala in prima etapa a Dakarului 2020

Data: 05 Ianuarie 2020 / Alte competitii

Astazi s-a disputat prima zi a editiei 2020 din Dakar, cea ai cunoscuta intrecere de rally raid din lume. Lituanianul Vaidotas Zala este neasteptatul castigator al etapei din competitia ce se desfasoara pentru prima data in Arabia Saudita. El a fost urmat de Stephane Peterhansel si Carlos Sainz, in timp ce fostul pilot de Formula 1, Fernando Alonso, a incheiat prima zi cu al 11-lea timp. Romanul Emanuel Gyenes s-a clasat al 48-lea in clasamentul moto.

Dupa ce in ultimii ani s-a desfasurat in America de Sud, Dakarul este gazduit in 2020 de Arabia Saudita. Prima din cele 12 zile de concurs s-a desfasurat intre Jeddah si Al Wajh, sportivii avand de parcurs 752 km din care 319 km cronometrati. La volanul unui Mini, Vaidotas Zala a oferit surpriza debutului arabesc. El a fost cel mai rapid in aceasta etapa, oprind cronometrul la 3 ore si 19,04 secunde. Sezonul trecut, Zala a terminat pe a 12-a pozitie a clasamentului general.

Campionul en-titre, Nasser Al-Attiyah (Toyota), s-a aflat la conducerea cursei aproape toata ziua insa pe final a avut parte de trei pene de cauciuc, incheind doar al patrulea, la peste 5 minute si jumatate in urma liderului. Folosind buggy-uri Mini X-raid, Stephane Peterhansel si Carlos Sainz au avut un start mai greu, insa au incheiat pe cea de-a doua, respectiv pe cea de-a treia pozitie. Incercand o noua aventura, Fernando Alonso (Toyota), a debutat astazi in Dakar, obtinand al 11-lea timp.

Toby Price (KTM) a fost cel mai rapid motociclist, incheind cu doar 5 secunde inaintea lui Ricky Brabec (Honda). Mani Gyenes, romanul care a concurat pe cele 3 continente ce au gazduit pana acum Dakarul, a incheiat pe a 48-a pozitie.

Ziua secunda programeaza 367km cronometrati.

Dan Terea
Echipa AutoRally

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri