Clasamente 2020
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Etapa a IV-a Promo Rally TOTAL cu 47 de concurenți la start

Data: 14 Februarie 2020 / Alte competitii

Pentru cea de-a patra etapă a competiției automobilistice pentru amatori, Promo Rally TOTAL, și-au exprimat dorința de a participa nu mai puțin de 47 de amatori și profesioniști de curse auto.


Radu Lambrino pe traseul din carterul brașovean Bartolomeu Foto: Cătălin Ionescu  RPM Racing Ro 

Astfel consemnăm un prim record în ceea ce privește numărul de participanți la o etapă din sezonul 2019 – 2020. Un prim record pentru că organizatorii competiției speră ca numărul participanților  să continue să crească la celelalte etape rămase din acest sezon.

În afară de lista de înscrieri, care mai poate suferi modificări până duminică dimineața, restul lucrurilor în ceea ce privește organizarea etapei a patra Promo Rally TOTAL sunt încheiate. Cupele, premiile și spumantele sunt depozitate într-o încăpere pusă la dispoziția organizatorilor de către conducerea Clubului Sportiv Școlar Brașovia, traseul de concurs este marcat în vederea amenajării finale de duminică, antreprenorii care vor organiza zona de food și-au făcut aprovizionarea pentru a putea face față numerosului public.

Nu în ultimul rând, după câteva reprize de ninsori sporadice, vremea a revenit la o atmosferă de primăvară timpurie.

Etapa a patra se va desfășura duminică, 16 Februarie pe platforma fostului Stadion Municipal din Brașov, după următorul program:

08:00 - 09:30

Înscrieri la fața locului

Validarea înscrierilor primite on-line

08:15 - 09:45

Verificări tehnice

09:45 - 10:00

Briefing cu participanții

10:00 - 11:30

Antrenament

11:30 - 13:00 

Concurs - Manșa I

13:00 - 14:30

Concurs - Manșa a II-a

14:30 - 16:00

Concurs - Manșa a III-a

16:30

Afișarea rezultatelor

Festivitatea de premiere

 

Lista de înscrieri poate fi accesată aici.

 

Promo Rally TOTAL este susținut de: 

  • TOTAL România - partener oficial
  • Pro-X, Konvekta, TELL Security Systems, Cyclon Motorsport - parteneri principali
  • Auto Chelu, TehnoSting, Infinity Trophy, Angelli, Jerry’s Pizza, Racing Sim - parteneri

Promo Rally TOTAL este organizat de ACS Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al Biroul de Poliție Rutieră Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, al Poliției Locale Brașov

Parteneri media: Rock FMNewsBV.roZile și Nopțiautorally.ro.

Biroul de presă
Promo Rally TOTAL

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri