CNRB - TESS Rally Brasov powered by Pro-X

Brasov, 26 mar. - 27 mar. 2021
www.raliulbrasovului.ro


  Clasamente 2021
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Start în CNR Betano. 38 de echipaje vor fi prezente la Romania Winter Rally 2021

Data: 16 Februarie 2021 / Raliuri

Romania Winter Rally va da startul în acest weekend noului sezon din Campionatul Național de Raliuri Betano. Singura etapă din an care de desfășoară pe zăpadă, competiția din Covasna atrage un total de 38 de echipaje, printre concurenți numărându-se dublul campion absolut Dan Gîrtofan, dar și revelația din 2020, Norbert Maior.


Dan Gîrtofan va încerca să obțină prima victorie din carieră la Winter Rally după două locuri 4 consecutive. Sursă foto: Motorsport XSperience Media

Programat inițial pentru 5-7 februarie, raliul a fost amânat din cauza lipsei zăpezii. După ce în ultima săptămână a nins, iar vremea se menține rece, echipajele vor avea parte de o suprafață excelentă la cea de-a 14-a ediție a Winter Rally. Este pentru prima oară când competiția este inclusă în calendarul Campionatului Național de Raliuri Betano și va avea un coefiecient de 0.6.

Runda va avea și 11 echipaje internaționale la start, cel mai cunoscut nume fiind cel al francezului Maxime Vilmot. După ce în urmă cu o lună a terminat pe doi la Historic Winter Rally, Vilmot s-a înscris și în acest weekend, urmând să concureze tot pe un Subaru Impreza GT Turbo, cu Pierre Goy în dreapta.


Cunoscut pentru participările în WRC, Vilmot își face debutul în CNR Betano.

Vicecampionul național din 2020, Dan Gîrtofan, va fi din nou prezent la Winter Rally la bordul unei Skoda Fabia Rally 2, cu Tudor Mârza copilot. La ediția trecută, brașoveanul a încheiat pe poziția a patra.

O mare surpriză în sezonul anterior, când s-a clasat pe podiumul final general, Norbert Maior va fi din nou în echipaj cu sora sa mai mică, Francesca. Aceștia nu vor mai lua startul pe Peugeot 208 R2 la această etapă, ci pe modelul Peugeot 106, același care le-a adus titlul la juniori în 2019.

Copilot pentru Mihai Leu, Titi Aur, Gergely Szabo și Bogdan Marișca de-a lungul anilor, Karoly Borbely revine la volan într-o etapă națională după nu mai puțin de 12 ani de pauză. Cu experimentatul Sebastian Itu în dreapta, Borbely va pilota un Peugeot 208 R2.

Campionul național la viteză în coastă Bogdan Cuzma este și el gata să revină în CNR Betano și va pilota un model Skoda Fabia Rally 2 la primul său raliu după patru ani. Cunoscut pentru prezența la viteză în coastă, Cosmin Ion va debuta în raliuri chiar în acest weekend, urmând să ia startul cu o Dacia Sandero.

Lista completă este disponibilă aici.

Romania Winter Rally 2021 va programa 6 probe speciale cu o lungime de 109 kilometri. Vineri vor avea loc două probe, ambele la Mica Siriu, prima de zi și a doua de noapte. Sâmbătă traseul va fi împărțite între Hârobca și Pârâul Halom.

Articol preluat de pe www.fras.ro

Raliuri

  • CNRD
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri