CNRB - Raliul Clujului

Cluj Napoca, 24 sep. - 26 sep. 2021
www.raliulclujului.ro/

>


  Clasamente 2021
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Întâlnire FRAS – IGSU

Data: 10 Septembrie 2021 / Raliuri
  • Președintele FRAS, domnul Norris Măgeanu, a avut joi o întâlnire cu Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, domnul general maior Dan Iamandi.


Discuțiile s-au purtat în jurul modului de intervenție în situații speciale și, pornind de la parteneriatul dintre cele două instituții, a unui mod în care IGSU să îndrume FRAS în proiectul achiziționării de autoutilitare speciale pentru intervenții în situații de urgență în condiții de drumuri neasfaltate.

 

„Am fost și suntem alături de sportul automobilistic, așa cum de altfel răspundem prezent în toate situațiile de urgență din România unde suntem solicitați. Vom fi alături de FRAS în proiectele viitoare și sper ca intervențiile noastre, dacă va fi cazul, să înregistreze doar succese”, a declarat domnul Dan IAMANDI. 

 

La rândul său, președintele federației a declarat: „Am vrut să îi mulțumesc personal, în numele tuturor, domnului Inspector General pentru profesionalismul, implicarea, eforturile echipajelor SMURD, care au arătat nivelul înalt la care a ajuns acest serviciu, lucru pentru care le suntem recunoscători.”

 

„În plus, am hotărât astăzi dimineață, alături de colegii mei din Biroul Executiv, demararea unui proiect unic în România, de departe cea mai mare investiție a federației, construirea și achiziționarea a trei autospeciale echipate complet care să poată interveni în orice condiții de trafic în situații de urgență. M-am bucurat enorm să găsesc toată deschiderea pentru susținerea acestui proiect la domnul Inspector General. Sper ca zilele următoare Consiliul Federal și, ulterior, Adunarea Generală, să aprobe această investiție pentru care acum nu suntem pregătiți, dar care nu mai poate suporta amânare. Am încredere că vom găsi în săptămânile și lunile care urmează modalitățile prin care să strângem fondurile necesare”, a adăugat Norris MĂGEANU. 

 

Comunicat de presă

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri