WRC - Rally Finland

Finlanda, 01 oct. - 03 oct. 2021
www.nesterallyfinland.fi


  Clasamente 2021
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

WRC: Victorie de senzație pentru Kalle Rovanperä în Grecia

Data: 13 Septembrie 2021 / World Rally Championship
  • La sfârșitul săptămânii anterioare, în perioada 9-12, s-a consumat și cea de-a IX-a etapă a Campionatului Mondial de Raliuri, locul de desfășurare fiind unde altundeva decât în Peninsula Balcanică, în Grecia, acolo unde, Acropolis Rally a revenit în calendarul competițional mondial, după o pauză de mai bine de 8 ani.
  • După 15 probe speciale și 292,19 km cronometrați, EKO Acropolis Rally l-a desemnat câștigător pe tânărul finlandez Kalle Rovanperä, pilotul Toyota Gazoo Racing demonstrând că este un adversar redutabil pentru celelalte echipaje, arătând în același timp și o mostră de maturitate mult superioară pentru vârsta sa. Astfel, Rovanperä a obținut a doua sa victorie din carieră, după cea din Estonia.


Raliul Acropolelor a debutat cu Shakedown-ul de joi dimineața, acolo unde, același Rovanperä a stabilit timpul de referință pe cei 4,85 de km, oprind cronometrul la 03:14,3. La o diferență de aproape 3 secunde în spatele său, a încheiat câștigătorul etapei precedente, Thierry Neuville, în timp ce al treilea cel mai bun timp înregistrat i-a revenit unui alt pilot Hyundai Mobis Shell, estonianului Ott Tänak.

După încălzirea de pe Shakedown, echipajele s-au îndreptat spre capitala Greciei, la Atena, acolo unde într-un cadru festiv a avut loc prezentarea echipajelor, festivitatea încheiându-se cu prima probă specială programată, o super specială de mai puțin de 1 km, acolo unde, Sébastien Ogier a făcut spectacol, obținând și cel mai bun timp. Astfel, la finalul primei zile, Ogier se afla la conducerea raliului „zeilor”, cum a fost numit de localnici, în timp ce Elfyn Evans la 6 zecimi diferență și Kalle Rovanperä la 8 zecimi mai multe, au completat podiumul provizoriu. 

A doua zi de concurs și implicit, prima desfășurată pe suprafața tradițională a etapei greci, macadamul, a fost început favorabil pentru Tänak și Järveoja, cei doi reușind să se impună la numai 2 zecimi în fața lui Ogier, în timp ce Evans a încheiat al treilea, cei 17,54 de km ai primei treceri pe speciala „Aghii Theodori”. Cu 8 zecimi avans după prima probă a zilei, pilotul francez a pierdut poziția de lider, după ce colegul său de echipă, tânărul Rovanperä a fost cel mai rapid pe proba „Loutraki”, urcând în fruntea clasamentului după cei 19,40 de km. Revenit pe probele speciale, Dani Sordo s-a poziționat la 2,1 secunde în spatele finlandezului, în timp ce Tänak a completat podiumul probei, cu 5,3 secunde mai multe decât pilotul celor de la Toyota. Fără nicio vizită în service pentru prima zi, concurenții au fost nevoiți să rămână concentrați la maxim, pentru a nu risca eventuale incidente ce le-ar fi putut anula parcursul de până atunci. Iar dacă prima trecere pe „Aghii Theodori” i-a aparținut lui Tänak, cea de-a doua trecere i-a revenit lui Rovanperä, finlandezul reușind să-și majoreze avantajul în fața lui Ogier la 7,5 secunde, fiind mai rapid cu 3,2 secunde decât acesta pe a treia probă a zilei și cu numai 8 zecimi mai puține decât câștigătorul primei treceri, estonianul Tänak. Din nefericire, înaintea ultimelor două speciale ale zilei, orice speranță la victorie s-a năruit pentru Evans și Neuville, cei doi piloți semnalând probleme la mașinile de concurs, primind fiecare penalizări pentru întârzierea la controlul orar. Penultima probă a zilei, „Thiva” a fost câștigată de Ogier, francezul urcând o poziție în clasament, la numai 2,8 secunde în spatele colegului său Rovanperä. La 2,3 secunde în urma lui Ogier a încheiat Neuville, în timp ce Sordo a obținut un timp mai lent cu 4,5 secunde decât francez, pe cei 23,27 de km ai probei. Cea de-a 5-a și ultima probă specială a zilei, „Elatia”, i-a revenit lui Neuville, care l-a învins pe Tänak și pe Rovanperä, în această ordine. Rapiditatea estonianului de pe probele speciale și-a făcut simțită prezența în clasament, acolo unde, la finalul zilei de vineri, Tänak îl urma la 3,7 secunde pe Rovanperä, în timp ce pe Ogier îl despărțeau doar 2 zecimi de a doua poziție. „Sentimentul este destul de bun. Sperăm ca și timpul să fie la fel de bun, rămâne să vedem ce putem face mâine. Cred că trebuie să schimbăm puțin set-up-ul mașinii.” - a declarat bucuros Kalle Rovanperä la finalul zilei. Ziua însă și-a cerut tributul, Pierre-Louis Loubet ieșind în decor pe ultima probă.

Dis-de-dimineață, a treia zi de concurs și cea mai lungă de până atunci în calendarul competițional din 2021, a debutat cu victoria lui Rovanperä pe cei 24,25 de km ai primei treceri pe „Pavliani”, finlandezul fiind urmat de Tänak și Evans în această ordine. De acolo, demonstrația de maturitate a tânărului pilot Toyota, prezentată celorlalți piloți, a început să prindă și mai mult contur, întrucât Rovanperä a devenit pilotul zilei, câștigând și restul de 3 probe speciale înainte de vizita în parcul de service. Desigur, ziua nu a fost lipsită de incidente, iar dacă echipajele au stat cât mai departe de ieșirile în decor și accidente, spectatorii au pus probleme organizatorilor, proba cu numărul 10 - „Eleftherohori 1” fiind oprită și de două ori din cauza expunerii spectatorilor în zone riscante și mult prea apropiate de proba specială. După pauza și remedierile rapide din service, echipajele s-au îndreptat din nou spre zona „Pavliani”, acolo unde, a doua trecere a probei cu același nume a fost trecută în contul lui Ogier, în timp ce ultima probă a zilei, „Eleftherohori 2”, nu a mai fost oprită din cauza spectatorilor, astfel că Tänak nu a avut niciun impediment în obținerea victoriei, crescându-și avantajul în fața lui Ogier la 9,4 secunde, la finalul penultimei zile de concurs. Datorită parcursului impecabil din prima jumătate a zilei, Rovanperä a încheiat ziua a treia în fruntea clasamentului, cu un avans lejer de aproape 31 de secunde în fața pilotului estonian. „Evident, sunt foarte fericit. Cred că am făcut o alegere greșită în ceea ce privește set-up-ul mașinii pentru după-amiază. Am schimbat ceva pentru a fi mai câștigați în ceea ce ține de protecție și am pierdut destul de multă tracțiune. Am fi forțat mai mult aici, dar aderența nu ne-a ajutat. Nu a fost ușor, dar ce contează este că suntem la sfârșitul zilei, rămânem concentrați pentru ziua de mâine.” - a punctat Rovanperä la finalul penultimei zile de concurs. 

Ultima zi de concurs a început pentru Rovanperä la fel cum se sfârșise cea anterioară, pilotul Toyota Gazoo Racing reușind să se impună pentru a 7-a oară pe probele speciale din Grecia, obținând victoria pe cei 23,37 de km ai probei „Tarzan 1”. Deși a avut un ritm foarte bun și spectaculos, Tänak nu a reușit decât încă o victorie pe cea mai lungă probă a raliului, pe „Pyrgos” și ai săi 33,20 de km, diferența acumulată în zilele precedente fiind mult prea mare între el și Rovanperä, pentru a-i da măcar speranțe la victorie. Ultima probă specială a reprezentat a doua trecere pe „Tarzan” și implicit Power Stage-ul, acolo unde piloții au șansa de fiecare dată să obțină puncte suplimentare. Rovanperä nu a lăsat garda jos și a câștigat și ultima probă de la EKO Acropolis Rally, obținând maxim de puncte la etapa din Grecia. „Ca să fiu sincer, nu m-am numărat printre cei mai relaxați înainte să ajung aici, dar finalul a arătat că totul merge într-o direcție foarte bună pentru noi, așadar putem să forțăm cu adevărat. Mulțumiri întregii echipe, toată lumea a făcut o treabă senzațională. Am avut o mașină perfectă și, totodată, un raliu dur, dar în cele din urmă totul s-a derulat fără probleme pe întreaga durată a celor 4 zile. Sper să găsim același ritm și în Finlanda, dar rămâne să vedem.” - a concluzionat Rovanperä la a 2-a victorie din sezon.

Astfel, după cele 15 probe speciale, câștigătorii EKO Acropolis Rally 2021 sunt Kalle Rovanperä și Jonne Halttunen (Toyota Yaris WRC), urmați de Ott Tänak și Martin Järveoja (Hyundai i20 Coupe WRC), respectiv de Sébastien Ogier și Julien Ingrassia (Toyota Yaris WRC). În urma etapei din Grecia, Ogier își consolidează poziția de lider în clasamentul anual al WRC cu 180 de puncte, find urmat de Evans cu 136 de puncte, în timp ce Neuville este la 50 de puncte distanță de francez. Pentru echipajele Campionatului Mondial de Raliuri urmează etapa de macadam din Finlanda în perioada 1-3 octombrie, urmată de etapa spaniolă două săptămâni mai târziu, în timp ce sezonul se încheie cu Rally Monza, în perioada 19-21 noiembrie, etapa din Italia fiind introdusă pentru al doilea an consecutiv ca rezervă pentru un raliu anulat, în acest an, Monza luând locul Raliului Japoniei, după ce sezonul trecut, Ypres Rally a „cedat” locul raliului din nordul Italiei. 

Credite foto - Flavius Croitoriu, Kalle Rovanperä FB Page, Sophie Graillon

 

Articol semnat de,

Cristian OLTEAN.

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri