Clasamente 2021
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Prezență numeroasă la etapa finală Promo Speed Challenge

Data: 06 Noiembrie 2021 / Alte competitii

Peste 50 de piloți amatori și-au anunțat prezența la ultima etapă a sezonului de Promo Speed Challenge powered by WRT-Parts & TELL Security Systems susținut de Auto Chelu și Dinamic 92, însemnând totodată și evenimentul care trage cortina peste sezonul de accelerare în România.

Ultima etapă a sezonului vine și cu o premieră pentru Promo Speed Challenge, întrucât la startul celor 402 metri se va alinia și un superb Tesla Model S P100D, pilotat de nimeni altul decât celebrul creator de conținut pe rețelele de socializare, Andy Popescu. Desigur, acest aspect a implicat și implementarea unei noi categorii de concurs, cea a Electricelor, așadar, dorim pe această cale să informăm toți posesorii de automobile full electrice, care au microbul curselor în sânge, că înscrierile rămân deschise până în ziua concursului, inclusiv.

Categoria 1 îi aduce la start pe principalii combatanți la titlu, printre ei noua campioană națională la Women Rally, Izabella Gavrilă (Citroën C2), nemțeanul Răzvan Rotariu cu cel mai rapid Suzuki Swift Sport din România și desigur, ocupantul poziției secunde, Raul Florin Moise cu modelul BMW E36 Compact.

La categoria 2, momentan, se vor afla la start Ionuț Agache cu un puternic Abarth 500, respectiv Cosmin Amarică, cu modelul Opel Corsa de generație mai veche.

Asemenea categoriei anterioare, cunoscută ca S3, aduce la start doi combatanți, momentan, pe Liviu Dobrotă cu BMW e90 și pe Bogdan Constantin cu un model japonez, Honda Civic EG4.

Trecând mai departe, spre categoria 4, vedem o prezență ceva mai numeroasă, cu 7 concurenți confirmați pentru ultima etapă, printre ei liderul după cele două etape consumate, Alexandru Neguț (VW Golf Mk6 GTI), dar și ocupantul poziție secunde, brașoveanul Remus Gal (BMW F30 328i). Totuși, acestora se alătură în luptă și Andrei Manache cu un puternic BMW E36, respectiv covăsneanul Endre Mild cu un performant VW Golf Mk 7.5 GTI.

În lipsa lui Tudor Marin, titlul la categoria 5 este asigurat brașoveanului Robert Orzan (BMW E46 Compact), acesta urmând să aibă adversari puternici, printre aceștia Lili Jipianu cu modelul BMW E36 M50, cât și reprezentantul Metalubs România, covăsneanul Sándor Németh cu performantul model SLS AMG.

Categoria 6, va fi mai ușor de disputat, momentan, la start anunțându-și participarea 4 concurenți, printre ei Ștef Raita, o adevărată voce de aur a automobilismului sportiv din România, fiind la toate etapele de viteză în coastă, raliu și super rally și nu numai, în calitate de comentator sportiv. Brașoveanul va fi prezent la ultima etapă a sezonului de Promo Speed Challenge în dublă calitate, de concurent și MC, acesta aducând la start un Audi S3, model care va predomina categoria întrucât sunt anunțate în total 3 astfel de modele.

Avansând cu lista de înscrieri, ajungem la categoria integralelor, întrucât la categoria 7 și-au anunțat prezența nu mai puțin de 6 concurenți, cu modele cu tracțiune integrală. Printre aceștia, câștigătorul primei etape, Florin Durche (Nissan GT-R R35) dar și liderul anual, Alexandru Bumbaru (BMW M140i xDrive). Totodată, la startul ultimei etape va fi și reprezentantul unuia din partenerii oficiali – WRT Parts, Zoltán Vargyasi cu modelul Audi A4 B7 VR6, dar și două modele bavareze absolut impecabile, un puternic BMW M5 pilotat de Daniel Soare și o limuzină la fel de puternică, modelul BMW 750i, pilotat de Teodor Băicoianu.

Prima categorie Diesel, categoria 8, aduce la start un număr impresionant de piloți amatori, aceștia fiind 12 la număr, momentan. Printre ei, liderii Radu Fibrihi (BMW F30 325d) și Claudiu Nan (BMW E90) la egalitate de puncte (20).

Lider în categoria 9 și campion după primele două etape câștigate, covăsneanul Ionuț Remus Bucur va pilota din nou modelul Volkswagen Golf MkV GTD 4motion, urmând să aibă de dus o luptă cu fostul pilot de viteză în coastă 2, Loránd Szöcs dar și un alt covăsnean, Attila Incze, cu toții urmând să piloteze modele VW identice. Nu doar atât, profesionist în tuningul automobilelor Diesel, Ernő Szász aduce la start o mașină de familie, un VW Passat B8 Variant.

Ultima dar nu cea din urmă categorie, aduce, la momentul de față, 3 combatanți, pe Nicolae Gogu, prezent și la etapa pilot din noiembrie 2020, cu modelul BMW 135i xDrive, respectiv liderul categoriei 10, Marian Ghiță cu modelul Audi A6 C7 Avant. Totodată, al treilea combatant este Lucian Bunghez, cu un frumos și puternic BMW X5 F15.

Lista de înscrieri poate fi accesată aici.

Înaintea ultimei etape, Cristian ANDREI, directorul organizatoric a dorit să aducă câteva declarații. „Suntem încântați să vedem un interes crescut pentru etapele de accelerare organizate de noi, la Brașov. Acest aspect se datorează în deosebi organizării și oamenilor aflați în spatele organizării, care au făcut ca fiecare etapă să se desfășoare și să se încheie la superlativ. Calitatea organizării și aprecierile participanților se datorează, de asemenea, și partenerilor noștri. Fără contribuția acestora cursele auto în general și cursele noastre în special nu ar avea loc, sau ar avea loc cu multe lacune organizatorice. Fapt pentru care, în numele celor care s-au simțit bine și în siguranță la competițiile organizate de Auto Blic, le mulțumim partenerilor și susținătorilor. Totodată, suntem animați și de faptul că odată cu ultima etapă a primului sezon de Promo Speed Challenge, tragem cortina peste întreg sezonul de accelerare din țara noastră.”

Nu doar atât, Bela STOICA, președintele clubului organizatoric, ACS Auto Blic Brașov, a făcut declarații înaintea ultimei etape de accelerare din România: „Vreau să fiu sincer și afirm fără reținere că am avut emoții privind această ultimă etapă, deoarece, după cum bine știm, această ramură sportivă impune obligatoriu o suprafață de concurs complet uscată și de ce nu, temperaturi cât mai ridicate. Totuși, mă bucur că vremea ne ajută și ne putem revedea cu toți tinerii aspiranți la profesionalism, dar cu toate acestea, ne pare rău că, asemenea etapei pilot din noiembrie anul trecut, spectatorii nu vor putea fi prezenți alături de noi.”

Competițiile sportive între care și această ultimă etapă a Promo Speed Challenge se desfășoară fără spectatori, conform restricțiilor impuse de CNSU. Dând dovadă de responsabilitate față de noi și între noi, vom putea continua activitatea profesională și cea sportivă! Pentru reducerea și stoparea răspândirii infecției cauzate de CoronaVirus, vă recomandăm, imunizarea prin vaccinare!

Program Promo Speed Challenge – 7 Noiembrie 2021:

  • Verificări tehnice: 08:30 – 10:00
  • Calificări: 10:00 – 13:00
  • Curse demonstrative: 13:00 – 14:00
  • Sferturi de finală, semifinală și finală: 14:00 – 16:00
  • Festivitatea de premiere: 16:30

Parteneri oficiali: WRT PartsTELL Security Systems

Parteneri principali: Service AutoCheluDinamic 92 DistributionPro-X - Cosmetică și Întreținere Auto

Parteneri: Cyclon MotorsportOmniasig,  BOP Motorsport, AngelliPrintINKComprestInfinity TrophyTehnoSting, Crucea Roșie Brașov

Parteneri media: Autorally.roRock FMBizBrașovAutostiri.roNewsBV.roRPM Racing ROZile și Nopți.

Promo Racing powered by WRT Parts & TELL Security Systems este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al IPJ Brașov - Biroul de Poliție Rutieră, al ISU Brașov, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și al Grupării de Jandarmi Brașov.

Credit foto: Ana Maria Florea

Biroul de presă
Promo Racing powered by WRT Parts & TELL Security Systems

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri