Clasamente 2021
 Clasamente complete


  Suntem pe Facebook

Promo Rally – 40 pentru Hărman

Data: 18 Noiembrie 2021 / Alte competitii

Numărul celor care și-au anunțat participarea la cea de-a treia etapă a Promo Rally powered by WRT Patrs & TELL Security Systems susținut de Auto Chelu și Dinamic 92, care se va desfășura Duminică, 21 Noiembrie pe traseul din jurul Bisericii Fortificate Evanghelice, din comuna Hărman – situată la 5 km de Brașov, a ajuns la 40. Ținând cont de faptul că înscrierile rămân deschise până duminică dimineața, organizatorii se așteaptă ca numărul celor care se vor prezenta la start să fie în trendul etapelor precedente ale sezonului actual.

Între timp, traseul cursei a fost definitivat. Parcurgerea lui a suferit modificări față de evenimentul din 2018, organizat în aceeași locație. Motivul fiind găsirea unei soluții de încadrare în program pentru toate cele trei manșe de concurs propuse în program. Asta dat fiind piedicile provocate de trecerea la ora de iarnă, apusul soarelui fiind ”programat” la ora 17:00.

De asemenea, odată cu definitivarea traseului de concurs, au fost marcate și căile de acces pentru locuitorii comunei astfel încât circulația rutieră și pietonală să nu fie afectată major în ziua de duminică, în timpul desfășurării competiției.

”Împreună cu organizatorul competiției ne-am străduit să oferim participanților condiții optime de ședere și de concurs. În același timp, ne dorim să asigurăm și un minim de confort necesar desfășurării activităților unei zile de duminică pentru locuitorii comunei noastre. Doresc să transmit tuturor celor care se vor întrece în această etapă Bun venit în comuna noastră, mult succes și să câștige cel mai bun!” a declarat domnul Velican Onoriu AurelianPrimarul Comunei Hărman.

Astfel, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a etapei, circulația rutieră și pietonală va fi restricționată duminică, conform celor de mai jos. Tot în programul de mai jos sunt marcate și traseele de ocolire pietonale și rutiere pentru locuitorii comunei și nu numai.

Etapa a treia Promo Rally se va desfășura fără spectatori, conform restricțiilor impuse de CNSU pentru stoparea răspândirii pandemiei. Dând dovadă de responsabilitate față de noi și între noi, vom putea continua activitatea profesională și cea sportivă! Pentru reducerea și stoparea răspândirii infecției cauzate de CoronaVirus, vă recomandăm, imunizarea prin vaccinare!

Program Promo Rally – 21 Noiembrie 2021:

  • Verificări tehnice: 08:30 – 09:30
  • Recunoaștere – PE JOS: 08:30 – 09:30
  • Antrenament: 09:30 – 11:20
  • Concurs 1: 11:20 – 13:10
  • Concurs 2: 13:10 – 15:00
  • Concurs 3: 15:00 – 16:50
  • Festivitatea de premiere: 17:15

Documente Promo Rally – 21 Noiembrie 2021:

Parteneri oficiali: WRT PartsTELL Security SystemsPrimăria și Consiliul Local Hărman

Parteneri principali: Service AutoCheluDinamic 92 DistributionPro-X - Cosmetică și Întreținere Auto

Parteneri: Cyclon MotorsportOmniasigBOP Motorsport, AngelliPrintINKComprestInfinity TrophyTehnoSting, Crucea Roșie Brașov

Parteneri media: Autorally.roRock FMBizBrașovAutostiri.roNewsBV.roRPM Racing ROZile și Nopți.

Promo Racing powered by WRT Parts & TELL Security Systems este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Hărman, al IPJ Brașov - Serviciul de Poliție Rutieră, al ISU Brașov, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și al Grupării de Jandarmi Brașov.

Credit foto: Ana Maria Florea

Biroul de presă
Promo Racing powered by WRT Parts & TELL Security Systems

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri