CNRB/CNRBM - Raliul Iasului (1,2)

Iasi, 02 sep. - 03 sep. 2022
www.raliuliasului.ro/


  Suntem pe Facebook

Podium la Sibiu pentru Andrei și Doru și prima poziție în clasamentul la zi al campionatului

Data: 17 Iulie 2022 / Raliuri
  • Andrei Gîrtofan și Doru Vraja (Škoda Fabia Rally2) au reușit să termine pe locul a treilea Raliul Sibiului, etapa a 5-a a CNRB și prima pe macadam din actualul sezon. La capătul a două zile foarte solicitante, pe un traseu cu un macadam foarte dur, cei doi brașoveni de la ProRally Team au bifat al 5-lea podium din tot atâtea etape în 2022.  Rezultat ce le-a permis să revină pe primul loc în clasamentul general la zi al campionatului.

   „Vineri a fost o primă zi de raliu în care nu am fost în apele mele. Am început greoi, nu am simțit acea încredere în mine, care să ne permită să avem un ritm bun încă de la prima probă specială. Am încercat să creștem de la «specială» la «specială», dar suprafața de rulare a fost una mult diferită față de cea de la testele făcute cu câteva zile înainte și asta ne-a pus un pic în dificultate. Apoi, ziua a doua am început-o la fel de ezitant. Nu am fost eu, cel care ar fi trebuit să fiu în mașina de concurs. Pot să spun că raliul a început pentru mine și Doru pe PS8 și PS9, unde chiar am mers mai aproape de ceea ce ne-am fi dorit și așteptau fanii de la noi. Per total, suntem mulțumiți de ce am obținut la Sibiu. Am avut un parcurs constant, fără riscuri prea mari pe acest macadam foarte dur. Iar la final am mai bifat un podium, al cincelea consecutiv, care ne-a adus din nou pe primul loc în clasamentul general”, a declarat Andrei Gîrtofan.

   „Suntem bucuroși că am revenit pe primul loc în clasamentul la zi al campionatului, că am început bine sezonul de macadam. Suntem însă conștienți, și eu și Doru, că va fi un duel foarte puternic cu Simone și cu Sebi Barbu și că va trebui să ne prezentăm și mai bine decât am făcut-o până acum pentru a ne menține în top”, a mai adăugat Andrei.

Andrei și Doru sunt susținuți în sezonul 2022 de Dinamic ’92, dar și de Pro-X, Aro Palace Hotel & Spa, Autochelu, MTS Print, Mobil 1 prin Lubexpert, Mipa și Presto.

 

Credite foto: Attila Szabo, Mihai Ștețcu, Flavius Croitoriu - Momentum Images

 

Comunciat de presă

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri