ERC - Barum Czech Rally Zlín

Zlín, Cehia, 27 aug. - 28 aug. 2022
www.czechrally.com/


  Suntem pe Facebook

ERC: Damiano De Tommaso a fost de 10 la ediția X a Rally di Roma Capitale

Data: 25 Iulie 2022 / European Rally Championship
  • Ajunsă la ediție aniversară, a șasea etapă a Campionatului European de Raliuri, Rally di Roma Capitale i-a adus prima victorie europeană lui Damiano De Tommaso și navigatoarei sale, Giorgia Ascalone
Damiano De Tommaso și Giorgia Ascalone (Škoda Fabia Rally2 Evo) - Foto: @World | RedBull Content Pool

   Rally di Roma Capitale nu s-a dezmințit nici în acest an, desfășurându-se în condiții impecabile. Doar că, asemenea sezoanelor precedente, etapa peninsulară a fost lovită de o caniculă extremă, care a pus la grea incercare echipajele aflate la startul etapei a 6-a din actuala stagiune. Raliul a debutat vineri dimineață la ora locală 08:00 cu sesiunea de antrenamente libere, desfășurate la Funome pe o distanță de 4,02 kilometri, unde localnicul Andrea Crugnola a stabilit cel mai rapid timp la un 02:12.028 urmat la 3 zecimi de Giandomenico Basso. Pe același sector de drum aveau să se desfășoare și calificările, unde liderul la zi după 5 etape, Efrén Llarena a oprit cronometrul pentru 02:09.587 ce avea să devină timpul de referință pentru celelalte echipaje precum al doilea clasat Crugnola, la o diferență de aproape 2 zecimi, respectiv Simone Campedelli cu un ecart de 4 zecimi în urma ibericului. Cu un program parțial în etapele Campionatului European de Raliuri, Miklós Csomós a demonstrat din nou că își merită statutul de concurent în această competiție, fiind cel mai rapid pe aceeași 4,02 kilometri în timpul Shakedown-ului, trecând linia de sosire în 02:12.700. De menționat este faptul că la Shakedown nu sunt prezente echipajele prioritare FIA ERC, acestea fiind prezente în cele două manșe de antrenamente libere, înaintea probei de calificare. 

   Ziua de vineri a presupus și proba inaugurală a etapei, cei 1,70 de kilometri ai "Colosseo ACI Roma" purtând echipajele pe traseul amenajat în vecinătatea istoricului monument Coloseum. Campion european de două ori, în 2006 și 2009, Giandomenico Basso și-a început bine etapa de casă, fiind cel mai rapid cu un timp de 01:42,5. Din păcate, un start anticipat l-a costat o penalizare de 10 secunde, astfel că, Damiano De Tommaso, ocupantul poziției secunde pe proba Super Specială a rămas lider peste noapte, urmat de Andrea Crugnola respectiv Simone Campedelli, în această ordine. Prezent pentru a patra oară la startul etapei italiene, Simone Tempestini a încheiat ziua cu al cincilea timp, la egalitate de secunde cu balticii Mãrtinš Sesks și Ken Torn

Giandomenico Basso și Lorenzo Granai (Hyundai i20 N Rally2) - Foto: @World | RedBull Content Pool

   Cu un handicap de 10 secunde în urma penalizării din ziua precedentă, Basso și Granai, aflați la bordul modelului Hyundai i20 N Rally2, și-au început ziua de sâmbătă cu o victorie de probă specială, fiind cei mai rapizi la capătul celor 5,45 de kilometri ai probei "Roccasecca - Colle San Magno 1". Totuși, De Tommaso și Ascalone au rămas lideri la bordul Škodei Fabia Rally2 Evo, fiind mai lenți cu numai 4 zecimi decât rivalii lor conaționali. La rândul său, Crugnola și-a păstrat poziția, în timp ce Campedelli a pierdut 6 poziții în clasamentul general după o răsucire pe scurta probă. Pentru echipaje avea însă să urmeze a doua cea mai lungă probă specială a raliului, multe dintre acestea păstrându-și rezervele pentru cei 29,08 kilometri ai primei treceri pe "Santopadre - Fontana Liri". De Tommaso nu a pierdut vremea, câștigând proba cu un avantaj de 2,1 secunde în fața lui Basso, majorându-și astfel ecartul la general față de urmăritori. Tânărul italian a rămas pe prima poziție și după a treia probă a zilei, acolo unde veteranul Basso i-a furat victoria lui Campedelli la o diferență de numai 3 zecimi. Efortul acestuia din urmă de a recupera timp după răsucirea avută pe prima probă nu a fost suficient pe aceeași 5,45 de kilometri, liderul ierarhiei generale furându-i victoria la o diferență de 4 zecimi. Bucuria lui Damiano și Giorgia a fost de scurtă durată, cei doi pierzând fotoliul de lider în favoarea lui Andrea Crugnola și Pietro Elia Ometto, după ce aceștia din urmă s-au impus la o diferență de 4 zecimi în fața lui Basso și Granai pe aceeași 29,08 de kilometri, în timp ce greșelile de pilotaj ale lui De Tommaso l-au costat pe el și navigatoarea sa aproape 10 secunde. Concentrarea acestora din urmă a scăzut, iar noii lideri provizorii au profitat, câștigând și ultima probă a zilei la bordul Citroën-ului C3 Rally2, rămânând lideri peste noapte cu un avantaj minim de 9,5 secunde în fața lui Damiano De Tommaso și Giorgia Ascalone, respectiv puțin peste 26 secunde în fața lui Simone Campedelli și Tania Canton. A doua zi de concurs nu a decurs conform așteptărilor echipajului Simone Tempestini și Sergiu Itu, însă cei doi ocupau poziția a șasea înaintea ultimei zile, ceea ce îi aducea deja pe poziția secundă în clasamentul la zi al europeanului de raliuri. 

Andrea Crugnola și Pietro Elia Ometto (Citroën C3 Rally2) - Foto: @World | RedBull Content Pool

   A treia și ultima zi de concurs l-a găsit pe același Andrea Crugnola dominant, cu victoria celor 6,72 de kilometri ai probei "Fiuggi 1", la o diferență minimă 2 zecimi de ibericii Efrén Llarena și Javier Pardo, ambii pilotând câte o Škoda Fabia Rally2 Evo. Doar că, "blestemul" Rally di Roma Capitale l-a lovit pentru a patra oară pe Crugnola, italianul pierzând orice șansă de a mai obține victoria după probleme apărute la transmisia modelului francez. Astfel, raliul și-a schimbat liderii pentru a treia oară, aceeași De Tommaso și Ascalone revenind pe prima poziție a clasamentului general cu victoria primei treceri pe "Rocca di Cave - Subiaco", cea mai lungă probă specială a raliului, cu 32,30 de kilometri. Deși stabilise al treilea timp, a fost forțat la abandon după prima probă specială a etapei, totul după ce prezoanele au decis să cedeze la modelul Fabia Rally2 Evo. Filip Mareš, căci la el facem referire, a încheiat penultima buclă a Rally di Roma Capitale cu victoria "Affile - Bellegra 1" cu un avantaj de 9 zecime în fața liderului De Tommaso. Cu problemele rezolvate la nivelul transmisiei, Crugnola a revenit la ritmul dinainte de a pierde fotoliul de lider, câștigând a doua trecere a celei mai lungi probe speciale cu un avantaj clar de aproape 6 secunde în fața lui Campedelli. Câștigător a multiple titluri în țara sa, Mareš s-a mai impus până la finalul raliului, câștigând penultima probă specială cu un ecart de 1,5 secunde în fața lui Crugnola. Cehul a recidivat și și-a adjudecat și victoria Power Stage-ului, urmat de Yoann Bonato și Andrea Crugnola, cei pe care trebuie să-i remarcăm pentru efortul eroic depus pe ultima buclă a etapei, devansându-i pe rând pe Javier Pardo, Simone Tempestini și în cazul francezului, chiar și pe Efrén Llarena, făcând ca titlul să se joace în continuare. 

Filip Mareš și Radovan Bucha (Škoda Fabia Rally2 Evo) - Foto: @World | RedBull Content Pool

   După 13 probe speciale și un total de 876,92 de kilometri din care 186,98 de kilometri cronometrați, Damiano De Tommaso și Giorgia Ascalone au obținut prima victorie europeană, urmați de conaționalii Simone Campedelli și Tania Canton, respectiv francezii Yoann Bonato și Benjamin Boulloud, într-un podium Škoda-Škoda-Citroën. Simone Tempestini și Sergiu Itu au încheiat a patra prezență pe probele de lângă Roma cu a 6-a clasare, ceea ce îi aduce pe poziția de vicecampioni în clasamentul la zi. Totodată, prezenți în programul Michelin Talent Factory, cei doi coechipieri au devenit câștigătorii trofeului cu același nume, recompensa lor fiind 32 de anvelope și o vizită VIP la sediul Michelin din Franța. 

Simone Tempestini și Sergiu Itu (Câștigătorii Michelin Talent Factory 2022) - Foto: @World | RedBull Content Pool

   Absentă din Letonia, lupta pentru câștigarea ERC Open a revenit la Roma, acolo unde, de pe poziția a doua în clasamentul la zi, Alberto Monarri și Alberto Chamorro au dominat bătălia modelelor Suzuki Swift R4LLY S, câștigând fără probleme în fața andorrezului Joan Vinyes și copilotului său Jordi Mercader, încă lideri cu două etape rămase până la finalul sezonului. 

   Aflat pe ultima poziție a clasamentului la zi în ERC3 cu o singură victorie, Robert Virves a debutat alături de Hugo Magalhães, dominând categoric bătălia aceleiași grupe la Rally di Roma Capitale, câștigând toate cele 12 probe speciale desfășurate pentru aceștia. La aproape 8 minute în spatele lor au fost urmați de liderii la zi Igor Widlak și Daniel Dymurski, aceștia fiind la distanță de 3 puncte de titlul european, în timp ce la debutul european, libanezii Nassib Nassar și Rony Maroun s-au clasat pe ultima treaptă a podiumului italian. De menționat este faptul că ERC3 este o grupă dedicată automobilelor din clasa Rally3, singura mașină omologată pentru aceste caracteristici fiind, pentru moment, Fordul Fiesta Rally3, urmând ca din sezonul următor să vedem în luptă și noul Renault Clio Rally3 ce urmează să treacă prin pașii de omologare a FIA. 

Robert Virves și Hugo Magalhães (Ford Fiesta Rally3) - Foto: @World | RedBull Content Pool

   Deși reușea victoria probei inaugurale la o diferență de 3,1 secunde de conaționalul său, Raphaël Astier se vedea detronat după prima probă a zilei de sâmbătă. Din păcate însă, lupta pentru victoria în clasamentul celei de-a treia etape a RGT Cup s-a sfârșit brusc și prematur cu abandonul liderului Emmanuel Guigou. Astfel, Astier și copilotul său Frédéric Vauclare au preluat din nou conducerea în clasamentul mașinilor cu propulsie, cei doi dominând până la final lupta cu italienii Roberto Gobbin și Ismaele Barra, trecându-și astfel în cont a doua victorie din acest sezon, după cea din prima etapă de la Rallye Monte Carlo și rămânând lideri înaintea ultimelor două etape din Cehia și Spania. Competiția dedicată automobilelor cu propulsie este compusă din 5 etape de asfalt, 2 din Campionatul Mondial de Raliuri: Monte Carlo și Spania (Salou), respectiv alte 3 din Campionatul European de Raliuri: Insulele Canare, Italia (Roma) și Cehia (Zlín).

Raphaël Astier și Frédéric Vauclare (Alpine A110 RGT Rally) - Foto: @World | RedBull Content Pool

   Asemenea luptei la vârf, și cea din ierarhia ERC4 se anunța una deosebit de înfierbântată, mai mult decât temperatura oricum extremă din termometre. Asta cu atât mai mult cu cât Laurent Pellier avea nevoie de o victorie pentru a mai rămâne câtuși de cât în calculele pentru titlul din acest an, mai ales după abandonul nefericit din Letonia. Liderul Palomo Ortíz voia cu orice preț să-și apere poziția, în timp ce Andrea Mabellini spera la victoria de casă. Cu aceste ingrediente, spectacolul era dat la o parte și intensitatea bătăliei pentru cel mai bun timp pe probele italiene creștea. După numai 1,7 kilometri în ziua de vineri, Mabellini conducea plutonul cu avantaj infim de 1,9 secunde în fața spaniolului Ortíz, în timp ce Pellier opta pentru un parcurs curat pe virajele strânse din capitala peninsulară. Cu o victorie pe prima probă de sâmbătă și două neutralizări de probă din cauza unui accident și a incendiilor de vegetație, italienii Andrea Mabellini și Virginia Lenzi continuau să fie lideri și după începutul celei de-a doua bucle. Doar că, victoria lui Laurent și a navigatoarei sale Marine de pe a doua trecere a probei "Roccasecca - Colle San Magno" nu a fost o întâmplare, ci o încălzire pentru ceea ce avea să urmeze. Pe a doua cea mai lungă secțiune cronometrată, francezii și-au adjudecat victoria cu un avantaj confortabil de peste 11 secunde în fața liderilor de până atunci, instalându-se în fotoliul de lideri cu numai o probă rămasă, la capătul căreia, echipajul #36 și-a mai trecut în cont a treia victorie de probă a zilei, încheiând a doua zi de concurs cu un avantaj decent de peste 14 secunde în fața lui Mabellini și Lenzi, în timp ce Palomo Ortíz și Moreno rămâneau pe un provizoriu loc trei. 

Andrea Mabellini și Virginia Lenzi (Renault Clio Rally4) - Foto: @World | RedBull Content Pool

   Profitând de lipsa de concentrare a italienilor care își începeau ziua de pe poziția secundă, Laurent Pellier și Marine Pelamourgues au dominat prima parte a zilei de duminică, fiind victorioși la finalul tuturor celor trei probe speciale, ajungând să-și majoreze avantajul la peste 26 de secunde. Din păcate pentru ibericii Palomo Ortíz și Moreno, o greșeală pe cea mai lungă probă a raliului i-a costat poziția cu numărul 3 în clasament, locul lor fiind preluat de un alt echipaj italian - Roberto Daprà și Luca Guglielmetti. Francezii Pellier și Pelamourgues nu au mai cedat până la final, câștigând și cele 3 probe rămase, trecându-și în cont a treia victorie a sezonului în clasamentele ERC4 și ERC Junior. Pe podium au fost urmați de Andrea Mabellini și Virginia Lenzi, respectiv aceeași Daprà cu Guglielmetti, într-un podium Opel-Renault-Renault. 

Laurent Pellier și Marine Pelamourgues (Opel Corsa Rally4) - Foto: @World | RedBull Content Pool

   Cu 3 victorii din tot atâtea posibile în acest sezon, Paulo Soria și Marcelo Der Ohannesian aveau nevoie de victoria etapei italiene pentru a devenit campioni în cadrul Clio Trophy by Toksport WRT, cu o etapă înainte de final. Doar că, de cele mai multe ori, calculele de dinaintea cursei nu coincid cu cele din teren. Propriu-zis, după ziua de sâmbătă, argentinienii ocupau poziția secundă pe podiumul provizoriu al cupei cu o singură victorie de probă specială și două neutralizări. Italienii Andrea Mazzocchi și Silvia Gallotti erau aproape convinși că nu mai au cum să piardă victoria, deși diferența dintre ei și Soria era de numai 7,5 secunde la finalul zilei. Cu Sergio Fuentes pe poziția a patra, titlul era asigurat pentru argentinienii aflați pe poziția secundă. Cea de-a treia și ultima zi de concurs i-a găsit pe Paulo și Marcelo într-o formă de zile mari, cei doi reușind să-și treacă în cont două victorii de probă specială ceea ce-i apropia și mai mult de fotoliul de lideri. Din păcate, lupta cu italienii Mazzocchi și Gallotti s-a sfârșit pe prima trecere a probei "Affile - Bellegra", aceștia fiind nevoiți să se retragă după o ieșire în decor. Astfel, nimic nu le-a mai stat în cale argentinienilor, care s-au impus fără drept de apel pe celelalte probe rămase, devenind campioni în Clio Trophy by Toksport WRT înaintea ultimei etape finale din Cehia. Podiumul italian al cupei a fost completat totuși de un echipaj local, Giorgio Cogni și Gabrielle Zanni clasându-se pe poziția secundă, în timp ce a treia poziție le-a revenit lui Matías Sergio Fuentes și copilotul său, Alain Peña Salvador. 

Paulo Soria și Marcelo Der Ohannesian (Renault Clio Rally5) - Foto: @World | RedBull Content Pool

   Cea de-a treia zi din Italia a contat și în ierarhia Campionatului Național de Raliuri din țara gazdă, câștigători fiind aceeași Damiano De Tommaso și Giorgia Ascalone, urmați de Andrea Crugnola și Pietro Elia Ometto, respectiv Tommaso Ciuffi și Nicolò Gonella. 

   După Rally di Roma Capitale și cu două etape rămase în joc, una dintre ele urmând a fi confirmată de promotorul competiției, Efrén Llarena este lider în clasamentul piloților cu 137 de puncte, urmat de Simone Tempestini cu 79 de puncte și Nil Solans cu 70 de puncte, în timp ce, un alt iberic ocupă poziția a patra cu un punct în urma câștigătorului din Canare. La un simplu calcul, Llarena are nevoie de o clasare în TOP7 la Zlín, următoarea etapă, pentru a se încununa drept campion european. Aceleași calcule se păstrează și în clasamentul copiloților, acolo unde Sara Fernandez se îndreaptă către cel de-al doilea titlu consecutiv de campioană, urmată de Sergiu Itu, Marc Martí și Adrián Pérez Fernández. 

   Cu două etape rămase până la finalul acestui sezon, lupta din ERC Open rămâne deschisă între ibericii Joan Vinyes și Alberto Monarri, în timp ce la ERC3 lucrurile stau mai bine, polonezii Igor Widlak și Daniel Dymurski având nevoie de numai 3 puncte în următoarea etapă din Cehia, pentru a deveni campioni. Propriu-zis, celor doi le este suficient să încheie etapa de la Zlín. La ERC4 însă lucrurile se complică după victoria lui Pellier și a navigatoarei Pelamourgues, cei doi fiind pe poziția a treia cu 90 de puncte, în spatele liderilor Óscar Palomo Ortíz și Xavi Moreno cu 119 puncte, respectiv ocupanții poziției secunde Andrea Mabellini și Virginia Lenzi cu 102 puncte. După victoria din Italia, Pellier a revenit pe prima poziție în clasamentul la zi al ERC Junior, francezul având în acest moment 97 de puncte, urmat de Palomo Ortíz cu 91 de puncte, respectiv de Mabellini și Toni Herranen la egalitate cu 61 de puncte, ambii juniori având egalitate și în ceea ce privește rezultatele din acest an: 2 clasări pe poziția secundă, respectiv câte o clare pe locul 7. 

 

Credite foto - @World | RedBull Content Pool; Photographers: Flavius Croitoriu, Bogdan Barabas, Attila Szabo

 

Articol semnat integral de,

Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv Autorally

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri