CNRB/CNRBM - Raliul Brasovului 2022 (1)

Brasov, 28 oct. - 29 oct. 2022
www.raliulbrasovului.ro/

>


  Suntem pe Facebook

Andrei Gîrtofan și Doru Vraja, podium și la Raliul Moldovei Bacău

Data: 07 August 2022 / Raliuri
  • Andrei Gîrtofan și Doru Vraja (Škoda Fabia Rally2) au terminat pe locul 3 Raliul Moldovei Bacău, etapa a 6-a a CNRB și a doua pe macadam a sezonului. Cei doi reprezentanți ai ProRally Team Brașov au avut un parcurs constant pe macadamul băcăuan, reușit să încheie din nou pe podium, așa cum s-a întâmplat în toate etapele din 2022.

   „O primă zi de adaptare pe macadamul din Moldova. Unul diferit față de cel din Sibiu. S-a văzut pe primele probe că, fiind printre primii, traseul nu era curățat, astfel că mașina glisa prea mult și de aceea poate nu au fost timpii la care ne așteptam. În a doua «buclă», odată ce traseul s-a curățat, încrederea noastră a crescut și am putut fim acolo, aproape de Sebi Barbu. Pe Simone nu l-am luat în calcul pentru că el a fost într-o altă ligă. Apoi, a doua zi am schimbat brandul de pneuri, pentru a învăța ceva nou și a căpăta experiență cu un alt fel de «gume». În plus, am descoperit o setare nouă la mașina de concurs și ne-a luat un pic de timp până ne-am familiarizat cu noul comportament al ei. Drept dovadă că pe ultimele trei probe am fost aproape de ritmul care ni-l doream. Mă bucur că au fost foarte mulți oameni la «superspecială». Le mulțumim mult că ne-au fost alături. Per total, ne-am îndeplinit obiectivul la Raliul Moldovei: acela de a descoperi și mai mult materialul de concurs și de a acumula experiență, dar și de a rămâne acolo sus, între primii. Este al șaselea podium din tot atâtea posibile, lucru ce ne onorează, dar ne obligă să ridicăm ștacheta și mai mult la următoarele etape”, a declarat Andrei Gîrtofan.

Andrei și Doru sunt susținuți în sezonul 2022 de Dinamic ’92, dar și de Pro-X, Aro Palace Hotel & Spa, Autochelu, MTS Print, Mobil 1 prin Lubexpert, Mipa și Presto.

 

Sursă foto - Momentum Images

 

Comunicat de presă

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri