Super Rally Deva Deva, 30 iun. - 01 iul. 2023 |
Jerome France, campion trei ani consecutiv la Mangalia
Trofeul Mangalia, prima etapă din Campionatul Național de Super Rally Powered By Superbet, s-a desfășurat la Mangalia în perioada 12 – 13 Mai 2023, în zona Portului Turistic Mangalia. Competiția a fost organizată de Asociația Club Sportiv AMC Racing - AMC Curse, coorganizator ACS Autospeed Mangalia și Primăria Municipiului Mangalia, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sporturilor, precum și a altor mulți parteneri și sponsori. 19 concurenți au participat la această etapă, printre ei fiind și reprezentanți din Franța și Belgia.
![]() |
Desfăşurarea evenimentului
Evenimentul a început Vineri, 12 mai, când la ora 19:00 s-a organizat prezentarea concurenților și a mașinilor de concurs în zona Portului Turistic (Hotel Laguna). Ziua de sâmbătă a constat în desfășurarea concursului. Concurenții au participat la un briefing de informare și securitate alături de oficialii competiției, pornind apoi în două manșe de recunoașteri. A treia manșă de antrenamente a fost anulată în urma murdăririi traseului cu ulei, însă intervenția a fost rapidă iar concurenții cât și ceilalți participanți la eveniment au reușit să încheie ziua de Sâmbătă în condiții sigure. Cele două manșe de concurs au fost difuzate în direct pe postul Prima Sport şi pe canalul de Youtube al FRAS.
Clasamente
În clasamentul general, etapa a fost câștigată de Jerome France, urmat de Bogdan Duma și Costel Cășuneanu, festivitatea de premiere fiind de asemenea difuzată în direct. Clasamentul echipelor a suferit modificări faţă de sezonul trecut: Echipa HOSPICE Casa Speranta by Rival Racing (Jerome France şi Didier Balcaen) şi-a revendicat primul loc, în timp ce Echipa Impuls Leasing (Costel Cășuneanu şi Aurelian Andronache) a ocupat locul secund, podiumul fiind completat de Echipa VPRacing Team (Vali Porcişteanu şi Bogdan Duma).
Podiumul general a coincis cu podiumul clasei 1 Monoposturi, în timp ce la clasa 2 Auto lider în clasament este Adi Teslovan, urmat de Vali Porcişteanu și Claudiu Motoc. La clasa GT localnicul Emil Ghinea și-a adjudecat titlul de câștigător, fiind urmat de Alexandru Șchiopesc și Sergiu Ţîrlă.
Securitatea traseului
Pentru siguranța tuturor participanților au fost instalate panouri de informare privind programul de închidere a circulației și zonele interzise publicului. Conform planului de securitate implementat înainte de eveniment, competiția a fost gestionată de un număr total de 26 de oficiali ai Federației Române de Automobilism Sportiv (16 arbitri de traseu și 10 în funcții de conducere). Ordinea și siguranța au fost asigurate de jandarmi și 40 oameni de ordine, în timp ce dispozitivul de intervenție a constat în: un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere incendii, un echipaj de tractare, un echipaj de prim ajutor în parcul service și o ambulanță la start, precum și mai multe echipaje de poliție ce au asigurat circulația rutieră pe străzile alternative în timpul competiției.
Foto - Digital Adviser
Comunicat de presă