Masters (2) & CNVC (2) - Transalpina Challenge

Rânca, 25 mai - 26 mai 2024


  Suntem pe Facebook

Interviu | Octavian Ciovică: 'Nu voi lăsa pe nimeni să-mi stea în cale în acest sezon'

Data: 22 Martie 2024 / Coasta

  Trofeul Râșnov powered by Pro-X este tot mai aproape, aflându-ne la doar trei săptămâni distanță de startul primei manșe competiționale la viteză în coastă din acest sezon. Dacă pentru ultimele ediții organizate am ales ca în perioada premergătoare etapei să vă prezentăm succint piloții participanți, începând cu anul 2024 ne dorim să readucem în atenția cititorilor noștri, interviurile despre care se tot discută în ultima perioadă, că ar fi dispărut.

  Bineînțeles vom ține cont și de performanțele sau aspectele care au făcut ca anumiți sportivi să se remarce, în deosebi pe traseul de la Valea Cetății. Astfel, primul interviu pe care vi-l redăm este cel al campionului absolut la viteză în coastă din ultimele două sezoane - brașoveanul Octavian Ciovică. Spunem "absolut" întrucât sportivul Auto Blic Brașov a obținut cea mai bună clasare în clasamentul OPEN informativ, care începând cu acest an redevine un obiectiv care se premiază la sfârșit de an. Din acest considerent am ales să nu-l numim doar campionul categoriei II - deschise automobilelor de concurs cu caroserie deschisă.

 

  Cristian: Ediția de primăvară a Trofeului Râșnov din anul precedent te-a împiedicat să obții victoria absolută, dat fiind faptul că ai pornit pe un traseu uscat iar pe final, ploaia ți-a încurcat evoluția. Totuși, în toamnă, atunci când am revenit pe același traseu de concurs, ai triumfat fără probleme. Cunoscându-te, este evident faptul că unicul obiectiv este cea mai înaltă treaptă a podiumului absolut, însă chiar și așa, doresc să te întreb cu ce va fi diferit acest sezon comparativ cu cel precedent ?

Octavian: "Într-adevăr, la prima etapă din 2023 nu am reușit nici victoria absolută și nici titlul de King of the Hill. Și asta pentru că, pentru mine a fost o etapă cum nu am mai întâmpinat până la acel moment. Deși îmi place foarte mult să pilotez pe un asfalt umed, drept dovadă stând și faptul că în 2022 am fost singurul care a triumfat pe un traseu umed, ediția din primăvara anului trecut a Trofeului Râșnov a reprezentat ceva nou pentru mine. Spun asta pentru că, până la acel moment nu am mai experimentat o etapă în care să pornesc pe uscat iar de la ultima treime a traseului să fiu nevoit să reduc ritmul din cauza asfaltului complet umed și acoperit de apă. Ca să-ți răspund la întrebare, sezonul 2024 vine cu foarte multe îmbunătățiri, atât la mașină cât și în ceea ce ține de pregătirea mea. Nu ne rămâne decât să ne vedem la start și să vedem ce reușim."

 

  Cristian: Urmărindu-te pe pagina de sportiv, am remarcat faptul că în luna februarie - împreună cu George, coordonatorul echipei de asistență Omega Motorsport - ați vizitat uzinele britanicilor de la Radical Motorspor tîmpreună. Și pentru că în răspunsul anterior ai dat de înțeles care a fost scopul, detaliază-ne te rog câte ceva despre îmbunătățirile la care faci referire.

  Octavian: "După cum am declarat și în sezon anterior, am făcut tot posibilul să vindem actualul material de concurs pentru a putea trece la un alt prototip. Acest lucru însă nu s-a materializat, iar ca urmare a rezultatelor obținute în ultimele două sezoane ale naționalul de viteză in coastă, am decis să rămânem la Radicalul SR8. Împreună cu George, reprezentantul Omega Motorsport și omul care se asigură ca fiecare prestație a mea să fie fără cusur dpdv tehnic, am răspuns pozitiv invitației Radical Motorsport UK de a definitiva acele upgrade-uri pe care le începusem în 2023. În urma discuțiilor preliminare pe care le-am avut cu colaboratorii noștri din Marea Britanie, aceștia au lăsat să se înțeleagă că, deși ca an de producție este 2010, modelul SR8 pe care voi continua să-l pilotez este cel mai puternic și dezvoltat de către ei, fiind adus la specificațiile uneia din 2024. Desigur, pentru asta trebuie să mai așteptăm puțin, să ajungă toate piesele acestui puzzle. Acest lucru mă bucură, însă voi fi pe deplin fericit după data de 9 aprilie, atunci când voi parcurge primii km în cadrul unei sesiuni de teste alături de Omega Motorsport, oamenii alături de care sărbătoresc al nouălea sezon de colaborare."

 

  Cristian: După neînțelegerea de la etapa băimareană din sezonul precedent, anumite persoane - inclusiv câțiva adversarii - au început să te acuze indirect că te-ai folosi de metode "neortodoxe" pentru a-ți obține rezultatele. Ți-a afectat asta evoluția finalului de sezon și cum vrei să le "răspunzi" în acest an competițional ?

  Octavian: "Datoria mea de campion și sportiv mă obligă într-o oarecare măsură să vin cu explicații către oamenii care mă urmăresc precum și către cei ce m-au contestat. Profit de contextul acestui interviu pentru a declara fără nicio reținere că nu am furat și nu am căutat vreodată să obțin vreo victorie prin metode neortodoxe - ca să te citez pe tine. La baza afirmației mele, înainte de orice, stă faptul că mașina mea - comparativ cu cele ale adversarilor mei - are undeva la 100 de kilograme în plus. Unii acum probabil vor spune 'da, dar ai și putere în plus'. Într-adevăr, există un plus de putere, dar este nesemnificativ în raportul cu greutatea. Noi piloții știm prea bine că preferăm să avem un echilibru perfect între putere mică și greutate scăzută, însă situația cu care m-am confruntat eu în ultimele sezoane îmi cauzează un oarecare handicap față de colegii mei de campionat. Nu pot spune că nu am fost afectat de episodul numit Baia Mare, când am fost exclus aproape degeaba, însă sunt privilegiat să am alături de mine o întreagă echipă de profesioniști și oameni dedicați ca profilul meu sportiv să continue în ascensiune. Totuși, după acest episod, Federația Română de Automobilism Sportiv a adus un profesionist în citirea și mai ales interpretarea graficelor și datelor pe care mașinile noastre le înregistrează, ceea ce este un mare plus pentru campionatul nostru. Și spun asta pentru că nu te poți juca cu un laptop și un cititor, în acest domeniu trebuie să ai o pregătire foarte bună în acest sens. La etapele imediat următoare s-a dovedit că nu mai există probleme, că datele sunt corecte și una peste alta, rezultatele au fost mult îmbunătățite.
  Dar ce a fost, a fost, iar cel mai benefic pentru toate părțile să fim corectați la prezent, să devenim mai competiționali și să redăm o conduită profesionistă publicului ce ne urmărește. Consider că în afară de aceste lămuriri, nu este cazul să răspund cuiva în vreun anumit fel. Nu știu exact cum este privit acest lucru din exterior, însă vreau să clarific foarte ferm că nu am absolut nimic de împărțit cu Emil, Jerome sau Dragoș - poate doar să disput cu ei victoriile de etapă. În pofida a tuturor discuțiilor și tergiversărilor, atât cei anterior amintiți cât și toți ceilalți sportivi licențiați, sunt colegii mei. Colegi care la rândul lor muncesc enorm pentru a produce performanță, și asta în condițiile financiare din ce în ce mai precare. Eu de exemplu mă confrunt cu un buget mai redus în 2024 comparativ cu cel de care am dispus în sezonul precedent, dar asta nu ne face să renunțăm, dimpotrivă, ne dorim și mai mult victoria."

 

  Cristian: Cum privești noua reglementare a Comisiei Naționale de viteză în coastă, conform căreia primii trei sportivi clasați în ierarhia OPEN vor fi - din nou - premiați la final de an ?

  Octavian: "Salut decizia reintroducerii acestei titulaturi, pentru că aceasta este și miza principală pentru care luptăm etapă de etapă. De altfel, cu fiecare ocazie când am obținut această titulatură - neoficială până acum - m-am declarat învingătorul absolut al etapei cu pricina. Bineînțeles, nemulțumirile vor persista, iar eu unul sunt în dezacord cu anumite aspecte, însă nu doresc să discut asta. Treaba noastră, ca sportivi, este aceea de a ne pregăti conștiincioși și să devenim mai buni pe plan competițional. Revenind, sunt de acord cu această decizie și nu pot decât să mă bucur că Federația Română de Automobilism Sportiv a luat această hotărâre."

 

  Cristian: Care sunt noutățile cu care pilotul și campionul Octavian Ciovică vine în acest sezon competițional ? Îți dorești să evoluezi exclusiv în România sau vrei să bifezi și prezențe internaționale ?

  Octavian"Aceasta este o întrebare ce mi se adresează de ani buni, chiar dinainte să devin campion. Am avut discuții cu partenerii mei, întrucât bugetul pe care eu îl obțin an de an, se adresează participărilor pe plan național. Și asta nu pentru că partenerii mei ar fi împotriva unui program mixt, întrucât brandurile pe care eu le reprezint, sunt prezente și activează atât pe plan național cât și pe plan internațional. Nu pot spune că nu au fost neapărat de acord cu prezențele internaționale, însă le preferă pe cele naționale, întrucât au remarcat că mă bucur de o notorietate foarte mare pe plan național. Răspunsul la întrebare este simplu: am convenit cu partenerii mei că este mult mai benefic - de ambele părți - să rămânem în național pentru moment. Chiar și așa, îmi doresc și sunt aproape sigur că voi ajunge cel puțin odată la legendara cursă de la Pikes Peak. Pe această cale le și urez succes lui Jerome France și Horia Platona care ne vor reprezenta în acest an, știu că ceea ce fac ei nu este deloc. Pe lista mea de dorințe se regăsește și etapa italiană de la Trento Bondone, unde țara noastră a mai avut piloți care ne-au reprezentant, și au făcut-o cu brio.
  Pentru moment ne raportăm strict la sezonul 2024, unde voi da tot ce pot să obțin titlul absolut. Nu în ultimul rând, consider că am o datorie morală față de cei ce au avut și în continuare au așteptări de la mine, dar și față de cei ce încă mai au dubii cu privire la capacitatea și experiența mea. Deși nu vreau să mă agăț neapărat de acest aspect pentru că - după cum am mai precizat - îmi doresc să ne rezumăm strict la prezent și viitorul apropiat, în pofida excluderii de la Baia Mare, tot am fost foarte aproape să obțin titlul absolut la Masters în sezonul precedent. Cu alte cuvinte, cred că nu am stat neapărat degeaba în ultimii ani."

 

  Cristian: Având în vedere că ai cam demonstrat ceea ce aveai de demonstrat la viteză în coastă, iei în calcul o revenire pe probele speciale din Campionatul Național de Raliuri ? Într-una din discuțiile noastre te-ai declarat chiar fascinat de performanțele ce pot fi atinse cu modelele de specificație Rally2.

  Octavian: "După cum ai spus și tu, am la activ 3 sau 4 participări în etapele de raliu, exclusiv la Raliul Brașovului. Nu am renunțat la ideea de a face pasul către raliuri, cochetez cu această decizie pentru că ai punctat foarte bine, am demonstrat ce voiam la viteză în coastă. Din păcate, ceea ce mă ține pe loc în acest moment este bugetul. Am fost dintotdeauna impresionat de mașinile R5, cu atât mai mult cu cât am pilotat o asemenea mașină la ultima etapă a sezonului 2017. La acea vreme, a fost vorba despre o Škoda Fabia din prima generație, cu care pot spune că m-am împrietenit relativ ușor, și la comenzile căreia am obținut un rezultat foarte bun în etapa respectivă. Nu-mi pot decât imagina ce performanțe poți atinge acum, când vorbim despre a treia generație a acestei mașini. Raliul necesită un alt buget, altă pregătire, dar cuntoate acestea nu am abandonat ideea și iau în calcul o revenire în naționalul de raliuri, dar pentru moment ne concentrăm pe prioritatea acestui sezon și vom munci cu siguranță pentru a ne alinia și la startul unei etape de raliu."

 

  Trofeul Râșnov powered by Pro-X și Autorally.ro îi mulțumesc pilotului Octavian Ciovică pentru timpul acordat acestui interviu și îi doresc doar participări reușite în noul sezon competițional, cu atingerea tuturor rezultatelor dorite.

 

Interviu realizat de Cristian Oltean

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri