Masters (6) - Trofeul Poiana Brașov

Brasov, 12 oct. - 13 oct. 2024


  Suntem pe Facebook

Emil Ghinea a dominat categoric prima zi a Memorialului Werner Hirschvogel

Data: 06 Iulie 2024 / Coasta

COMUNICAT DE PRESĂ

Emis la 06 Iulie 2024


În imagine, Norma M20F Evo pilotată de Emil Ghinea, cel mai rapid pilot al zilei de sâmbătă (Foto: Georgian Popovici)

 

  • Învingătorul ultimelor două ediții și "regele" coastei reșițene - Emil Ghinea (Norma M20F Evo) - a stabilit timpul de referință în toate cele 5 urcări ale zilei de sâmbătă, apropiindu-se de propriul său record din urmă cu un an

 

Lider în clasamentul la zi al Campionatului Național de Viteză în Coastă, pilotul de la malul Mării Negre a reușit să-și impună ritmul încă din manșele de recunoaștere, când a oprit cronometrul pentru un BEST TIME de 2:11,592 obținut în a treia urcare a zilei. La aproape 8 zecimi în urma sa s-a clasat și brașoveanul Octavian Ciovică (Radical SR8 Evo) - care a stabilit timpul de referință pentru Trofeul Național Masters, în vreme ce TOP3-ul absolut din recunoașteri a fost completat de nimeni-altul decât Horațiu Ionescu-Cristea (Porsche 991 GT3 MR), care a oprit cronometrul la 2:14,900. Obișnuit cu traseul de pe Valea Domanului, bănățeanul Radu Benea (Ferrari 488 Challenge Evo) a încheiat prima parte a zilei la o diferență de 2,6 secunde de pilotul bucureștean, în vreme ce Jerome France - la prima prezență cu monopostul Wolf - a completat TOP5-ul, acesta din urmă adoptând un ritm precaut și de învățare al mașinii. Manșele de recunoaștere n-au fost lipsite de incidente, și după ce Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer Evo)  s-a oprit - din motive tehnice - chiar în prima manșă de recunoaștere, în cea de-a treia urcare, reșițeanul Claudiu Ciucă (Seat Cupra TCR) s-a izbit violent de glisiera metalică. În acest ultim caz, s-au înregistrat doar pagube materiale, pilotul fiind nevătămat.

 

Partea secundă a zilei de antrenamente l-a găsit pe Emil Ghinea în aceeași postură dominatoare, mangaliotul reușind să-și impună ritmul în ambele urcări de antrenament cronometrat, stabilind astfel și timpul de referință al zilei la 2:08,577 - cu mai puțin de-o secundă față de recordul său propriu din 2023 [2:07,970]. Deși în prima manșă de antrenament nu a cedat decât 3 zecimi, Octavian Ciovică n-a avut ce face în cea de-a doua - și implicit ultima urcare a zilei - unde a pierdut peste 3 secunde. În urma sa - la doar 3 zecimi diferență - Jerome France a completat TOP3-ul zilei, scoțând astfel în evidență profesionalismul și nivelul de experiență cu care abordează nu doar o etapă complet nouă pentru el, ci și materialul de concurs nou.

 

La categoria absolută a turismelor, același Horațiu Ionescu-Cristea - punctând doar în clasamentul TNMVC - a rămas la "butoane" cu un timp de referință de 2:14,641 - cu aproape 5 zecimi mai puțin decât băimăreanul Claudiu Făgădar (Mitsubishi Lancer Evo). La alte câteva zecimi în urma acestuia s-a clasat și Alexandru 'Dodo' Pițigoi (Porsche 992 GT3 Cup), în vreme ce, cel mai rapid turism al categoriei I în matematica CNVC a fost Ferrari-ul 488 Challenge Evo al lui Radu Benea, cu un timp final de 2:17,002. În TOP10-le absolut s-au strecurat și Dragoș Savloschi (Radical ProSport Evo) - în aceeași secundă cu turismele ce punctează doar în Trofeul Național Masters, dar și Costel Cășuneanu (Skoda Fabia RXX) - mai rapid cu numai 2 sutimi decât Benea, respectiv Mihai Leu (Audi R8 GT3 LMS) - acesta din urmă completând clasamentul absolut al celor mai rapizi 10 piloți ai zilei. Cel mai bine clasat pilot local este George Șchiopulescu cu al său Seat Cupra TCR, acesta ocupând locul al 11-lea în clasamentul absolut al zilei.

Nici manșele de antrenament nu s-au consumat fără evenimente, asta după ce localnicul Răzvan Dan Goșta s-a răsturnat cu Volkswagen-ul Golf IV, dar și de această dată, consecințele au fost de natură materială.

Rezultatele antrenamentelor de sâmbătă pot fi accesate aici

Memorialul Werner Hirschvogel continuă mâine - 7 Iulie 2024 - cu un program ce presupune alte două manșe de recunoaștere respectiv cele două manșe decisive, de concurs.

08:30 – Închiderea circulației

09:30 – Recunoaștere, Manșa 4

11:10 – Recunoaștere, Manșa 5

13:00 – Concurs, Manșa 1

15:00 – Concurs, Manșa 2

17:30 – Festivitatea de premiere

18:30 – Deschiderea circulației

Ordinea de start pentru ziua de duminică poate fi consultată aici

Memorialul Werner Hirschvogel este o competiție automobilistică - parte a Campionatului Național de Viteză în Coastă și a Trofeului Național Masters de viteză în coastă - fiind o acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Caraș Severin și Primăria Municipiului Reșița. Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv Auto Blic în parteneriat cu Asociația Clubul ACM Sport și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Mobilitatea pe durata desfășurării competiției este asigurată de partenerul Porsche Timișoara - dealer autorizat al mărcilor Volkswagen, Audi, Seat, Škoda, Porsche și Cupra.

Partenerii acestui eveniment sunt Invest in Reșița, Logics, Omniasig, Restaurant & Pizzerie Rebel, Tractări 24h, Cricova, Vianor & Absolut Auto, Găman Transport, Allmyd Auto

Parteneri media ai evenimentului - Prima Sport, Radio România Reșița, Banat TV, Autorally, Caon.ro, Reper24.ro

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri